Cei 450 de operatori de plajă ce au încheiate contracte de închiriere cu Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral (ABADL) au fost notificaţi să îşi amenajeze sectoarele de plajă ţinând cont de prevederile legale, au informat joi reprezentanţii instituţiei.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de ABADL, „având în vedere că o parte din operatorii de plajă au demarat lucrările de amenajare a plajelor, inspectorii din cadrul Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral au trimis către cei 450 de operatori de plajă cu care A.B.A.D.L. are încheiate contracte de închiriere, înştiinţări prin care sunt atenţionaţi să respecte întocmai legislaţia în vigoare şi prevederile contractuale”.

Directorul ABADL, Bogdan Bola, a menţionat că operatorii de plajă au termenul de 5 zile de la primirea notificărilor pentru a dezafecta construcţiile sau extinderile ilegale pe sectorul de plajă ce face obiectul contractului de închiriere, neprevăzute în Planul Urbanistic Zonal (PUZ) – Amenajare plajă. În cazul nerespectării legislaţiei în vigoare, se poate ajunge până la rezilierea contractului.

Operatorii de plajă trebuie să asigure o suprafaţă de plajă destinată şezlongurilor şi turiştilor cu accesorii proprii, potrivit Ordinului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului nr. 1204/2010, cu privire la autorizarea plajelor în scop turistic.

„Suprafaţa sectorului/subsectorului de plajă folosită pentru închirierea şezlongurilor şi umbrelelor în suport fix va fi de maximum 70% din suprafaţa totală închiriată, diferenţa reprezentând-o zona destinată plajei pe nisip. La dimensionare nu se vor lua în calcul spaţiile destinate amplasării altor dotări de pe plajä. Zona destinată plajei pe nisip va fi stabilită în aşa fel încât să nu se suprapună cu zona destinată amplasării şezlongurilor şi va fi încadrată astfel: o latură va reprezenta limita dinspre uscat a plajei, o latură va reprezenta limita dinspre apă a plajei, iar celelalte două laturi vor fi reprezentate de linii imaginare perpendiculare pe limita dinspre apă”, sunt prevederile legale ce trebuie respectate de operatorii plajelor turistice.

Conform ABADL, utilizatorii de plajă care au încheiate contracte de închiriere au principalele obligaţii: să întreţină şi să igienizeze zilnic şi ori de câte ori este nevoie suprafaţa de plajă utilizată; să nu realizeze pe plajă construcţii şi dotări cu alte destinaţii decât cele prevăzute în lege; să permită accesul liber pe plajă şi libera circulaţie a persoanelor în spaţiul plajei, fiind interzisă împrejmuirea sectorului de plajă; să monteze panouri cu instrucţiuni de utilizare a plajei, a zonei şi a apei de îmbăiere; să se asigure permanent o suprafaţă de plajă liberă pe toată lungime sectorului de plajă, corespunzătoare unei lăţimi de 5 metri de la linia apei, în vederea realizării lucrărilor de intervenţie, întreţinere, igienizare şi ecologizare mecanizată.

Organizaţia Patronală Mamaia – Constanţa a anunţat, pe 19 mai, că peste 100 de hoteluri din staţiunile româneşti de la Marea Neagră, reprezentând un sfert din capacitatea de cazare a litoralului, s-au deschis sau urmează să se deschidă începând cu data de 1 iunie, când se vor deschide şi terasele.