Horia Nasra a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că judecătorul clujean Dana Gîrbovan, propusă pentru Ministerul Justiţiei, nu merita să fie respinsă.

„Nu mai avem preşedinte, ci un ghiolban obsedat de putere care calcă în picioare Constituţia. Respingerea propunerii privind numirea în funcţia de ministru al Justiţiei este o mostră de iliberalism curat. Profesionistul şi independentul judecător Dana Gîrbovan nu merita aşa ceva”, a spus Nasra.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, miercuri, că respinge integral remanierea propusă de premierul Viorica Dăncilă, precizând că propunerile pe care le-a primit sunt inacceptabile.

„Resping propunerea pentru ministrul justiţiei. Nu voi tolera să fie ignorat votul dat în 26 mai, când s-a blocat prin votul românilor programul PSD şi ALDE de a destructura justiţia, de a opri lupta anticorupţie şi de a baroniza total România. PSD şi ALDE sunt vinovate pentru dezastrul actual, pentru politizarea instituţiilor şi nu voi tolera propuneri care sunt total împotriva valorilor democratice în care cred majoritatea românilor şi în care cred şi eu”, a afirmat Klaus Iohannis, într-o declaraţie de presă susţinută, miercuri, la Palatul Cotroceni.