Sursa foto: MEDIAFAX

Arabia Saudită ar putea întâmpina o furtună perfectă care va aduce sfârşitul epocii de aur a petrolului, scrie CNBC.

“Preţul scăzut al petrolului ameninţă economia saudită, dependentă de ţiţei. Dacă nu vor face nimic, până în 2020 rezervele de bani se vor termina”, a spus John Mauldin, şeful Mauldin Economics.

Preţul petrolului a scăzut din nou luni şi marţi. Potrivit lui Mauldin, Arabia Saudită se poartă asemenea unei companii care ia măsurile necesare pentru a rămâne profitabilă.

Totuşi, Arabia Saudită nu este o companie, iar măsurile luate de guvern pentru reducerea cheltuielilor publice şi înasprirea condiţiilor fiscale vor afecta puternic populaţia, care lucrează în cea mai mare parte direct pentru guvern.

“Având în vedere că 90% dintre persoane lucrează pentru guvern, oamenii vor fi supăraţi”, a spus Mauldin.

Mauldin prezice că, în ciuda preţului scăzut al petrolului, de sub 40 de dolari barilul, Statele Unite vor putea face în continuare profit, în condiţiile unui cost de producţie scăzut şi a tehnologiei inovative. Nu acelaşi lucru se întâmplă în cazul Arabiei Saudite, care şi-ar putea reveni doar dacă preţul petrolului ajunge din nou la 60 de dolari.

Sursa: MEDIAFAX

LEAVE A REPLY