Iohannis a fost la Muenchen cam ca echipa de fotbal a României: a participat, dar nu şi-a dorit destul victoria. Vina nu e doar a lui; ci a anilor de politică externă neinspirată, care au adus România într-o poziţie marginală. Preşedintele arată că a înţeles unde trebuie să meargă şi pe ce linie. Ritmul schimbărilor şi crizelor globale nu are însă răbdare ca şeful statului să se pună la punct cu diplomaţia; trebuie să înveţe rapid să şi livreze!

În general, România e absentă din marile dezbateri internaţionale. Înalţii oficiali ai statului român rareori participă la conclavurile formale şi mai puţin formale unde se decide mersul lumii, de la Forumul de la Davos la întâlnirile Trilateralei. Avem foarte puţini oameni în poziţii-cheie în instituţii şi organizaţii internaţionale. Avem puţine prezenţe academice sau analitice româneşti în publicaţiile de politică internaţională sau la conferinţe de profil. Suntem singura ţară din regiune care nu are nici măcar un think-tank de politică externă puternic, finanţat de stat şi producător de analize şi politici competente. Suntem singurii care nu au o publicaţie de politică externă în limba engleză, care să scoată voci româneşti (atâtea câte există!) în afară şi singurii care nu avem măcar un forum internaţional sau măcar regional influent şi de amploare. Suntem provinciali şi limitaţi, atât în cunoaşterea mediului extern, cât şi în influenţarea lui. Iar asta e inacceptabil pentru cel mai mare stat din Balcani şi estul Europei, după Polonia.

Participarea preşedintelui Iohannis la Conferinţa de Securitate de la Muenchen (MSC 2016) în 12-14 februarie este, în acest context, un gest important, care arată că la nivelul Preşedinţiei s-a înţeles că este important să fim parte a dezbaterii. Ca să fie clar ce înseamnă MSC 2016 (considerat forumul de analiză şi dezbatere nr 1 în lume), o să amintesc doar că SUA şi Rusia au convenit aici un amplu acord de încetare a focului în Siria, esenţial pentru ca negocierile de pace să poată fi reluate. În contextul unei situaţii internaţionale pe care organizatorii o definesc drept cea mai gravă de după Războiul Rece, au venit la Muenchen Secretarul de Stat al SUA John Kerry, premierul rus Dimitri Medvedev, Secretarul General al NATO Jens Stoltenberg, Înaltul Reprezentant UE pentru Politică Externă Federica Mogherini, miliardarul George Soros, regele Iordaniei, premierul francez Manuel Valls, premierul irakian, preşedinţii polonez, afgan, ucrainean, lituanian, eston şi mulţi mulţi alţii, miniştrii de externe turc, iranian şi saudit, şefii comunităţii de intelligence americane, britanice, olandeze şi a Uniunii Europene, alţi premieri şi miniştri, comisari europeni, şefii tuturor marilor think-tank-uri din lume, oligarhi ruşi (de pildă Oleg Deripaska) şi CEOs ai marilor companii internaţionale.

Problema este că, aşa cum nu înveţi nimic doar dacă te culci seara cu cartea sub pernă, la fel simpla frecare a coatelor de mai-marii planetei nu te face unul dintre ei – ba nu-i face nici măcar să te bage în seamă. Prezenţa preşedintelui Iohannis la Muenchen a fost pasageră şi lipsită de vizibilitate – cea mai ştearsă a unui lider european cu ceva importanţă. Nu e doar vina lui; e în primul rând reflectarea situaţiei marginale în care ani de politică externă neinspirată au adus România. Sper că preşedintele Iohannis a fost prezent tocmai pentru că încearcă să ne scoată din acest con de umbră. Debutul său însă nu pare să indice o modificare a nivelului de ambiţii internaţionale ale României, nici a capacităţii de a livra.

Citeste in continuare pe: www.adevarul.ro

LEAVE A REPLY