Sursa foto: www.cugetliber.ro

Reducerea corupţiei este vitală pentru prosperitatea, securitatea şi dezvoltarea generală a României, iar imunitatea parlamentară nu trebuie folosită abuziv sau necorespunzător pentru a proteja pe cineva, precizează Ambasada SUA în răspunsul la o solicitare Agerpres privitoare la votul din Parlament în cazul deputatului Cristian Rizea. “Aşa cum am spus de multe ori în trecut, reducerea corupţiei este vitală pentru prosperitatea, securitatea şi dezvoltarea generala a României. Deşi nu comentăm cu privire la cazuri individuale, un principiu esenţial al democraţiei este faptul că toţi oamenii sunt egali în faţa legii. Imunitatea parlamentară nu trebuie folosită abuziv sau necorespunzător pentru a proteja pe cineva”, se arată în răspunsul ambasadei.

Plenul Camerei Deputaţilor a respins miercuri cererea DNA privind încuviinţarea arestării preventive a social-democratului Cristian Rizea. S-au înregistrat 120 de voturi “pentru”, 105 “împotrivă”, iar un vot a fost anulat. Pentru ca cererea DNA să fie aprobată era nevoie de 122 de voturi “pentru”.

Sursa: www.stiripesurse.ro

LEAVE A REPLY