Unul dintre copiii internați la Spitalul ”Marie Curie” cu sindrom hemolitic-uremic va fi externat în cursul zilei de luni, iar un altul ar putea pleca acasă marți, a declarat Mihaela Bălgrădean, șeful Secției de Nefrologie a unității medicale.

“În momentul de față, avem încă șase pacienți cu sindrom hemolitic-uremic. Cinci dintre aceștia sunt pe Secția de Nefrologie, dintre care unul va pleca acasă, și un pacient se află pe Secția de Terapie Intensivă. Dintre cei patru care vor rămâne pe Secția de Nefrologie trei fac dializă peritoneală, iar cel de-al patrulea probabil că va pleca mâine acasă. Lucrurile merg bine și foarte bine pentru cei mai vechi, mai puțin bine pentru ultimii veniți. Pun accent pe situația pacientului care se află în Terapie Intensivă. În cazul lui s-au înregistrat complicații neurologice, care sunt departe de a fi stopate. Evoluția lui este încă gravă, se află staționar din punct de vedere al parametrilor hemodinamici. Dializa funcționează, nu este intubat. Din punct de vedere neurologic, nu putem spune încă cum va evolua nici ca prognostic vital și nici ca prognostic al sechelelor ce se pot înregistra mai târziu după ce această boală, ca fază acută, va fi vindecată. Prognosticul încă este rezervat”, a explicat medicul.

Potrivit acesteia, băiețelul care va fi externat în cursul zilei de luni a fost transferat la ”Marie Curie” la începutul lunii februarie.

”Cel care pleacă astăzi acasă este un băiețel și face parte dintre primii copii care au venit la noi undeva pe 3 sau 4 februarie. El a stat în spital 3 săptămâni și un pic. Este un copil foarte bine, care mănâncă, va fi urmărit de noi”, a arătat aceasta.

Ea a mai spus că micuțul care va fi externat luni va fi chemat la control săptămâna viitoare. “Primul control îl vom face imediat săptămâna viitoare; suntem foarte mulțumiți pentru că a fost o formă extrem de severă de boală cu toxine determinate. A făcut dializă 14 zile. El are 10 luni. (…) Dintre cei care fac dializă intenționăm să mai stopăm dializa la unul dintre ceilalți. Vor rămâne practic numai acești ultimi doi”, a precizat medicul nefrolog.

Potrivit acesteia, nu a mai fost internat niciun copil cu sindrom hemolitic-uremic confirmat din data de 24 februarie.

“În țară, părinții sunt speriați, orice boală diareică ce capătă accente severe, care se însoțește de vărsături, de diaree sanghinolentă sigur că sperie în acest context, pentru că noi am spus aici că așa poate începe boala. În condițiile acestea, ei solicită ajutorul medicilor de familie, medicilor din policlinici, spitale, vin direct la noi. Suntem într-o situația căreia trebuie să îi facem față. Au fost prezentări și în acest weekend, noi ne-am pregătit cu saloane speciale pentru a primi acești copii. Am încercat să facem loc și în alte părți din spital, unde să îi primim pe categorii de gravitate. Suntem capabili să stăpânim această situație”, a dat asigurări Bălgrădean.

Sursa: www.agerpres.ro

LEAVE A REPLY