Pandemia de COVID-19 a făcut cel puţin 478.818 morţi în lume de când China a anunţat oficial apariţia bolii în decembrie, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP pe baza datelor oficiale, miercuri, la orele 19.00 GMT.

Peste 9.326.400 de cazuri de infecţie au fost diagnosticate oficial în 196 de ţări şi teritorii de la începutul pandemiei, dintre care cel puţin 4.574.300 sunt considerate vindecate în prezent.

Numărul cazurilor diagnosticate nu reflectă însă decât o parte din numărul real al contaminărilor. Unele ţări testează numai în cazurile grave, altele utilizează testele prioritar pentru urmărire şi numeroase ţări sărace dispun de capacităţi de depistare limitate.

De la bilanţul prezentat cu o zi înainte, în lume s-au înregistrat 5.177 de decese noi şi 160.065 de cazuri noi. Ţările care au numărat cele mai multe decese sunt Brazilia cu 1.374 de morţi noi, Mexic (793) şi Statele Unite (749).

SUA, care au înregistrat la începutul lui februarie primul lor deces legat de coronavirus, sunt ţara cea mai afectată atât în număr de morţi, cât şi în număr de cazuri, cu 121.662 de decese pentru 2.364.874 de cazuri. Cel puţin 647.548 de persoane au fost declarate vindecate.

După Statele Unite, ţările cele mai lovite sunt Brazilia cu 52.645 de morţi pentru 1.145.906 cazuri, Regatul Unit cu 43.081 de morţi (306.862 de cazuri), Italia cu 34.644 de morţi (239.410 cazuri) şi Franţa cu 29.731 de morţi (197.755 de cazuri).

Dintre ţările cele mai grav afectate, Belgia are cel mai mare număr de morţi în raport cu populaţia, cu 84 de decese la 100.000 de locuitori, urmată de Regatul Unit (63), Spania (61), Italia (57) şi Suedia (52).

China (fără teritoriile Hong Kong şi Macao) a raportat oficial 83.430 de cazuri (12 cazuri noi de marţi până miercuri), dintre care 4.634 de decese (zero noi) şi 78.428 de vindecări.

Europa totaliza miercuri, la orele 19.00 GMT, 194.294 de decese pentru 2.575.077 de cazuri, SUA şi Canada 130.161 de decese (2.466.837 de cazuri), America Latină şi Caraibe 100.684 de decese (2.168.873 de cazuri), Asia 30.624 de decese (1.100.599 de cazuri), Orientul Mijlociu 14.307 decese (678.804 cazuri), Africa 8.616 decese (327.259 de cazuri) şi Oceania 132 de decese (8.958 de cazuri).