Sursa foto: Ziarul Financiar
Bulevardul Nerva Traian, una dintre cele mai aglomerate artere ale Capitalei cu bănci. Garanti, OTP, Alpha Bank, CEC Bank, UniCredit, Credit Europe sunt doar câteva nume dintre băncile care au ales să-şi deschidă unităţi teritoriale pe acest bulevard, în capătul căruia sălăşluieşte Casa Poporului, simbolul unei economii care pentru mulţi ani a deviat în tranziţie. De altfel, tocmai finele unui sistem politic şi începutul perioadei contemporane (cea postdecembristă) au dat naştere unei curse a bancherilor pentru cotă de piaţă şi cifră de afaceri, ceea ce a adus la o acoperire accelerată a ţării cu sucursale bancare.
Marile bulevarde londoneze sunt aproape lipsite de sucursale bancare. Doar ATM-uri. Foarte rar, HSBC sau Barclay’s au unităţi teritoriale pe străzile britanice întrucât companiile îşi plătesc angajaţii pe card (unele companii din România încă dau banii în mână angajaţilor), înregis­trân­du-se şi un element de penetrare ridicată a culturii financiare.
„Concluzia băncilor a fost că România are un grad foarte scăzut de bancarizare şi atunci a fost lansată o «cursă» de acoperire a ţării cu sucursale de bănci – băncile luptau şi pentru cotă de piaţă şi cifră de afaceri în acea perioadă.
Odată ce decizia de a deschide sucursale a fost luată de câteva bănci impor­tante, toate ce­lelalte au urmat şi astfel a pornit o «cursă a banca­rizării»“, explică analistul economic Dragoş Cabat. El face referire la faptul că numărul mare al sucursalelor bancare (dar în scădere impor­tantă faţă de anii 2007-2008) este determinat de interpretarea greşită a statisticilor privind gradul de bancarizare în România (adică numărul de sucursale ale băncilor la mia de locuitori şi creditul mediu/persoană).
În ultimii ani, principala modalitate prin care bancherii şi-au redus costurile a fost reducerea numărului de sucursale şi de angajaţi, un model pe care bancherii nu îl mai consideră viabil. Cele 40 de bănci locale (acum 36) aveau în decembrie anul trecut 5.330 de sucursale, în scădere cu 2.000 de unităţi faţă de vârful atins în 2008. Numărul angajaţilor s-a redus în acelaşi interval de timp cu 10.000 de persoane şi a ajuns la aproximativ 50.000 de angajaţi.
Cele mai mari zece bănci locale au disponibilizat în ultimii şase ani 8.000 de angajaţi, dar cheltuielile cu personalul au rămas la acelaşi nivel (de peste 3 mld. lei), o strategie care arată competiţia acerbă pentru oameni din piaţă, băncilor fiindu-le mult mai uşor să ia personal deja pregătit de la concurenţă, pe un salariu puţin mai mare, decât să angajeze absolvenţi.
Analistul economic Aurelian Dochia spune că extinderea pe care a luat-o în România reţeaua de retail (agenţii care se adresează persoanelor fizice şi micilor firme) este determinată de mai mulţi factori cum ar fi concurenţa dintre bănci pentru vizibilitate şi cotă de piaţă. Iar prezenţa fizică prin agenţii şi sucursale ajută la stabilirea prezenţei în conştiinţă publicului.
„Mulţi clienţi preferă interacţiunea directă cu personalul bancar, care îi poate ajuta şi îndruma. În plus, pentru clienţi apropierea de casă este un criteriu important de alegere a băncii cu care lucrează, astfel că băncile încearcă să menţină agenţii aproape de clienţi. Există foarte multe persoane în vârstă care nu interacţionează bine cu sistemele automate (ATM-uri şi alte dispozitive) şi cu atât mai puţin cu tranzacţiile onlineî. în sfârşit, trebuie ţinut seamă şi de faptul că în România, costul de operare pentru o agenţie bancară nu este atât de ridicat precum în Londra, astfel că o bancă îşi poate permite să deschidă mai multe agenţii, adaugă Dochia.
Sursa:  Ziarul Financiar

LEAVE A REPLY