Romanul “Cartea șoaptelor”, de Varujan Vosganian, va apărea în limba engleză până la finalul acestui an, informează un comunicat al Editurii Polirom.

Editura americană Yale University Press a solicitat, pentru o perioadă de zece ani, drepturile de editare a romanului “Cartea șoaptelor.

”Romanul va apărea în colecția ‘Margellos World Republic of Letters’, colecție ce reunește, potrivit editorilor, opere de importanță culturală și artistică, lucrări canonice ale literaturii și filosofiei, precum și autori contemporani importanți ce nu au fost traduși încă în limba engleză. Colecția reunește scriitori importanți ai lumii — Lev Tolstoi, Giacomo Leopardi, Gabriele D’Annunzio, Witold Gombrovicz, Federico Garcia Lorca, Patrick Modiano etc. Dintre autorii români, pe lista autorilor publicați se află Norman Manea”, se arată în comunicatul transmis duminică AGERPRES.

Versiunea în limba engleză a romanului va fi realizată de Alistair Ian Blyth și va apărea până la finele acestui an.

Romanul “Cartea șoaptelor” (Polirom, 2009, 2012) a fost publicat recent în limba olandeză, la Editura Pegasus, în traducerea lui Jan Willem Bos. Cartea a fost lansată la Haga în ianuarie 2016, în prezența autorului.

Cartea va fi publicată anul acesta și în Norvegia, la Editura Bokvennen. Aceasta este cea de-a 16-a traducere a romanului, unul dintre bestsellerurile Polirom, după publicarea în limbile: germană (Paul Zsolnay, Buchergilde — ediție bibliofilă), spaniolă (Pre-Textos), italiană (Keller Editore), armeană (Editura Uniunii Scriitorilor din Armenia, Antares), bulgară (Avangard Print), franceză (Editions de Syrtes), ebraică (Hakibbutz Hameuchad), cehă (Havran), suedeză (2244), portugheză (ediție digitală), maghiară (Orpheusz), polonă (Ksiazkowe Klimaty) și persană (Ketabe Miamak). Noi traduceri ale romanului vor apărea în limbile sârbă (Laguna) și croată (Sandorf), precum și o nouă versiune în armeană (Editura Sfântului Scaun de la Ecimiadzin).

Declarat bestsellerul anului 2013 în Armenia, romanul este, de asemenea, integral sau parțial, tradus în limbile rusă și arabă, acordarea drepturilor de publicare fiind în curs de negociere.

“Cartea șoaptelor” a obținut Premiul ‘Cartea anului 2009’, acordat de revista România literară, cu sprijinul Fundației Anonimul, Premiul revistei Observator cultural pe anul 2009, Marele premiu Niram Art — Trofeul Mihail Sebastian, acordat de revista multiculturală Niram Art, în colaborare cu Institutul Cultural Român de la Madrid, Premiul ‘Mihail Sadoveanu’, oferit de revista Viața Românească, Premiul pentru proză al revistei Argeș, Premiul ‘Gheorghe Crăciun’, oferit în cadrul colocviului ‘Generația 80’, Premiul revistei Convorbiri literare pe anul 2009, Premiul Academiei, acordat celei mai bune lucrări în proză a anului 2009. A fost nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2009.

 

Sursa: www.agerpres.ro

LEAVE A REPLY