Ambasadorul Ion Jinga va fi preşedintele Comisiei ONU pentru Dezarmare şi Securitate Internaţională

Ion Jinga, reprezentantul permanent al României la Organizaţia Naţiunilor Unite a fost ales marţi prin aclamare, în plenul Adunării Generale ONU, preşedinte al Comisiei ONU pentru Dezarmare şi Securitate...

Fifor discută despre securitatea flancului estic al NATO şi Preşedinţia Consiliului UE

"Întâlnirea pe care am avut-o seara trecută cu doamna Florence Parly, ministrul armatelor din Franţa, a fost o excelentă ocazie pentru discuţii aprofundate asupra agendei de cooperare dintre România...

Mesajul postat de Simona Halep pe Twitter, la câteva ore după accederea în sferturile...

”Voi fi fericită toată noaptea. Sunt foarte bucuroasă să mă întorc în sferturi, la turneul de la Miami Open”, a scris Halep site-ul de...

Parlamentarii britanici au preluat controlul BREXIT

Amendamentul a fost votat cu un raport de voturi de 329/302, relatează BBC. Parlamentarii urmează să voteze un amendament privind cererea unei noi prelungiri a...

Termen în dosarul în care Călin Popescu Tăriceanu este judecat pentru mărturie mincinoasă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să se discute, luni, un nou termen al apelului în dosarul în care preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu,...

PSD, cu sau fără Dragnea, stabileşte astăzi LISTA de candidaţi pentru europarlamentare

“Trebuia să facem Birou Permanent mâine (luni – n.r.) al partidului, asta era înainte de a face CEx în care urma să stabilim lista...

România se va asocia cu producătorul italian de armament Beretta în vederea realizării

România se va asocia cu producătorul italian de armament Beretta în vederea realizării, la Uzina Mecanică de la Plopeni din judeţul Prahova, a două...