SUA, prima execuţie din 2019

Statele Unite au efectuat miercuri prima execuţie din 2019, cea a unui bărbat condamnat la pedeapsa capitală pentru uciderea unui poliţist în urmă cu peste 30 de ani, relatează...

ECLIPSĂ totală de Lună

Potrivit site-ului Observatorului Astronomic, eclipsa de Lună care se va produce în noaptea de 20 spre 21 ianuarie este una totală. Luna va intra complet în umbra Pământului. Maximul...

Kovesi, plângere la CEDO, declarație. Mircea Badea, comentariu fulminant: Înspăimântătoare

Laura Codruț Kovesi: Într-o procedură în care nu eram parte, nu am fost citată, nu am avut dreptul să-mi fac apărarea, nu am avut posibilitatea să intervin în proces, mi...

Ziua Aviației

Piloţii sunt oameni deosebiți, selectaţi pe sprânceană, pentru care spiritul de sacrificiu reprezintă cotidianul, susține ministrul Afacerilor Interne,  care le transmite aviatorilor, de ziua lor, respectul şi întreaga sa...

A început campania ExtravaCANza

Turiştii care au ajuns în staţiunea Mamaia  sunt încurajaţi să colecteze dozele din aluminiu pentru a le trimite spre reciclare. Această campanie estivală se numeşte ExtravaCANza, şi debutează vineri...

Protestul din faţa Palatului Parlamentului

Câteva zeci de persoane au manifestat în fața Palatului Parlamentului, pentru a-și exprima nemulțumirea față de recentele modificări ale codurilor penale deoarece, spun aceștia, prioritățile aleșilor nu sunt domeniile...

Festivalul Spotlight începe astăzi

Joi 12 Aprilie  începe a patra ediţie Spotlight-Bucharest International Light Festival. Va fi  un spectacol de amploare susţinut de două trupe internaţionale în Piaţa George Enescu. În deschiderea Festivalului  trupa...

Ministrul Afacerilor Externe – vizită oficială în Croaţia

Teodor Meleşcanu,  merge  joi şi vineri într-o vizită oficială în Republica Croaţia. Ziua de joi este alocată inaugurării  Consulatului onorific al României de la Split, întâlnirilor cu autorităţile locale şi ...

După Dragnea, şi Tudose anunţă evaluarea Guvernului la începutul lui 2018. LISTA MINISTERELOR luate...

La o zi după ce preşedintele PSD Liviu Dragnea i-a transmis că în ianuarie se va discuta despre o restructurare a Guvernului, premierul Mihai Tudose anunţă şi el o...

Serena Williams, învinsă în primul meci jucat după naşterea primului copil: Am intrebat „Olympia...

Serena Williams a fost învinsă, sâmbătă, de jucătoarea letona Jelena Ostapenko, într-un meci demonstrativ disputat la Abu Dhabi, la trei luni după ce americanca a dat naştere primului ei...

Dr. Victor Cauni este noul director medical al Spitalului Colentina

Dr. Victor Cauni, șeful secției de Urologie al spitalului Colentina, este începând de astăzi noul director medical al unității spitalicești. Schimbarea vine...

Ludovic Orban confirmă că Traian Berbeceanu va fi noul prefect al Capitalei

Premierul Ludovic Orban a confirmat, marţi, că a decis demiterea prefectului Gheorghe Cojanu şi numirea fostului poliţist Traian Berbeceanu în această...

Greşelile fatale comise de conducerea României în perioada pandemiei, prezentate la Sinteza Zilei

Un bilanţ care era de neimaginat în februarie-martie, atunci când preşedintele Iohannis şi premierul Orban marşau insistent pe forţarea de alegeri legislative anticipate.

Nicușor Dan a demisionat din Parlamentul României

„Proiect de hotărâre privind vacantarea dlui Nicușor Daniel Dan. Dumnealui și-a înaintat demisia începând cu 20 octombrie. Luăm act și se vacantează...

Şef din Poliţie, înregistrat când vorbea despre deschiderea propriului studio de videochat : „Fetele...

Nicolae Boia, actual şef al Serviciului Arme din cadrul Poliţiei Timiş este citat marţi, la DNA ca suspect, pentru şantajarea şi...