Arestarea fiicei fondatorului Huawei, Meng Wanzhou

Arestarea fiicei fondatorului Huawei poate dăuna relaţiilor bilaterale dintre cele două ţări. Meng Wanzhou, fiica fondatorului Huawei şi director financiar al companiei, a fost arestată sâmbătă pe aeroportul din Vancouver....

MASACRUL din Sri Lanka

Potrivit autorităţilor locale, 24 de persoane au fost arestate până acum în acest caz. Poliţia din Sri Lanka a anunţat că zeci de cetăţeni străini se numără printre victime. Şeful...

Marșul Femeilor

Un  număr mare  de manifestanţi s-a adunat în Los Angeles, unde peste 500.000 de oameni au luat parte la Marşul Femeilor. Sute de mii de oameni au demonstrat, sâmbătă, în marile oraşe americane,...

Şeful diplomaţiei britanice în turneu

Noul şef al diplomaţiei britanice, Jeremy Hunt, începe luni o vizită în China, după care se va deplasa în Franţa şi Austria, pentru primul său mare turneu în străinătate,...

SUA, prima execuţie din 2019

Statele Unite au efectuat miercuri prima execuţie din 2019, cea a unui bărbat condamnat la pedeapsa capitală pentru uciderea unui poliţist în urmă cu peste 30 de ani, relatează...

Donald Tusk susţine că există „un mare semn de întrebare” dacă Parlamentul European va...

Tusk a salutat nominalizarea Ursulei von der Leyen la funcţia de preşedinte al Comisiei Europene: "Sunt foarte fericit pentru asta. La urma urmei, Europa este o femeie....

Incendiu la mall în Rusia

Incendiul a izbucnit în centrul comercial Zimnyaya Vishnya,  în oraşul Kemerovo, pe bulevardul Lenin, unul dintre drumurile principale ale localităţii. Se pare că focul a izbucnit la etajul al...

Alegeri în Irlanda

Patru bărbaţi şi două femei îşi dispută vineri funcţia de preşedinte al Republicii Irlanda, şeful statului urmând să locuiască pentru şapte ani la reşedinţa oficială Áras An Uachtaráin din...

Parlamentarii britanici au preluat controlul BREXIT

Amendamentul a fost votat cu un raport de voturi de 329/302, relatează BBC. Parlamentarii urmează să voteze un amendament privind cererea unei noi prelungiri a Brexit, dacă acordul nu va...

Jean-Claude Juncker i-a transmis lui Boris Johnson că Acordul Brexit nu va fi renegociat

"Preşedintele Jean-Claude Juncker şi premierul Boris Johnson au discutat prin telefon. Preşedintele Juncker l-a felicitat pe premierul Johnson pentru numire şi a reafirmat angajamentul de a colabora...

Statele Unite sunt pregătite să apeleze la rezervele de petrol după atacurile din Arabia...

Shaylyn Hynes, purtătoarea de cuvânt a Departamentului pentru Energie a declarat că secretarul pentru Energie, Rick Perry, „este pregătit să aloce resurse...

ALDE, în disoluţie? O filială dizolvată îi trimite o scrisoare lui Tăriceanu: Ce părinte...

Reacţia vine în contextul în care Biroul Politic Executiv a decis dizolvarea filialei ALDE Dolj.  Anterior, filiala ALDE Dolj...

Interes mondial pentru industria software din România

Fondatorul Cambridge Analytica, Alexander Nix și omul de afaceri român Cătălin Beciu au semnat în luna Iulie a anului acesta, la Londra,...

Michel Barnier avertizează că situaţia privind Brexit este în continuare „incertă”

"De parcă această perspectivă ne-ar determina să renunţăm la principiile noastre", a declarat Barnier în cadrul unei şedinţe a Parlamentului European.

Dana Gîrbovan: Nu am avut discuţii şi intenţii de a intra în politică. Au...

„Am văzut că au apărut în presă astfel de presupuneri. M-au surprins şi pe mine, sinceră să fiu. Domnul Traian Băsescu, cred...