Sustinatori participa la prezentarea candidatilor USL la alegerile locale din judetul Iasi, desfasurata la Sala Sporturilor , vineri, 27 aprilie 2012. Peste 2.500 de membri si simpatizanti ieseni ai PSD, PNL si PC au participat, vineri seara, la actiunea de lansare a candidatilor USL la alegerile locale din judetul Iasi, desfasurata la Sala Sporturilor din municipiu. LIVIU CHIRICA / MEDIAFAX FOTO

Partidele au primit, în luna februarie, subvenţii de la buget în valoare de 1.184.207 de lei,cei mai mulţi bani au mers către PNL care a primit peste 500.000 de lei, în timp ce subvenţia acordată Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor a fost amânată, iar cea acordată PNŢCD suspendată.

PNL a primit, în luna februarie, 532.453 de lei, echivalentul a 18 maşini Logan, în timp ce PSD a primit, de la bugetul de stat, 444.599 de lei, bani cu care social-democraţi ar fi putut cumpăra 15 maşini Logan.

La rândul său, partidul lui Gabriel Oprea, UNPR, a primit 207.153 de lei, echivalentul a 7 maşini Logan.

Potrivit AEP, subvenţia acordată Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor de peste 43.000 de lei, a fost amânată, iar cea acordată PNŢCD, de aproape 4.000 de lei, a fost suspendată.

Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor va putea primi subvenţia de la bugetul de stat, doar după depunerea declaraţiei privind cuantumurile totale ale veniturilor obţinute în anul precedent din activităţile prevăzute la art. 24, defalcate pe fiecare tip de activitate şi sursă, potrivit comunicatului AEP.

Subvenţia lunară acordată Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat a fost suspendată prin Decizia preşedintelui AEP nr. 4 din 19.01.2016 şi va fi păstrată în sumă de mandat potrivit prevederilor art. 24 alin. (5) din Legea nr. 334/2006, republicată.

Potrivit articolul 24, alineatul 5 din din Legea nr. 334/2006, “pe durata suspendării temporare a subvenţiei, aceasta este păstrată de către Autoritatea Electorală Permanentă în sume de mandat, până la pronunţarea definitivă a instanţei, acestea nefăcând obiectul rambursării la sfârşitul anului la bugetul de stat”.

75% din subvenţii sunt acordate partidelor, proporţional cu numărul de voturi primite la alegerile parlamentare, respectiv media voturilor valabil exprimate pentru Camera Deputaţilor şi Senat, dacă au realizat pragul electoral, mai arată legea privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.

De asemenea, potrivit legislaţiei, 25% din bugetul anual acordat partidelor politice sunt împărţite formţiunilor, proporţional cu numărul de voturi valabil exprimate, primite la alegerile locale pentru alegerea consilierilor judeţeni şi consilierilor din cadrul municipiului Bucureşti, dacă au obţinut cel puţin 50 de mandate de consilier judeţean şi de consilier din cadrul municipiului Bucureşti.

Pentru partidele politice care promovează femei pe listele electorale, pe locuri eligibile, suma alocată de la bugetul de stat va fi majorată proporţional cu numărul mandatelor obţinute în alegeri de candidaţii femei.

Suma alocată anual partidelor nu poate fi mai mare de 0,04% din veniturile prevăzute în bugetul de stat.

 

 

Sursa:www.gandul.info.ro

LEAVE A REPLY