Executivul de la București va răspunde plângerii liberalilor în ceea ce privește voturile în două tururi cel mai târziu la începutul săptămânii viitoare, potrivit unor surse guvernamentale, informează mediafax.ro.

”Termenul fixat iniţial pentru un răspuns era vineri, 26 februarie. Dacă documentul nu se va transmite în cursul zilei de astăzi, atunci acest lucru se va întâmpla cel mai târziu la începutul săptămânii viitoare”, au explicat sursele mai sus menționate.

Alina Gorghiu, copreședintele PNL, a anunțat că gruparea politică liberală a depus la Secretariatul General al guvernului plângerea prealabilă în ceea ce privește alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

“Azi (vineri, 12 februarie – n.r.) am reuşit să depunem la Secretariatul General al Guvernului plângerea prealabilă pe tema alegerii în două tururi. Este necesară această procedură pentru a putea depune acţiunea în contencios administrativ. Încercăm să ne încadrăm în intervalul de timp, care este foarte redus, pentru a putea ajunge la obiectivul pe care ni l-am propus de a avea un proces electoral în două tururi, care presupune democraţie, reprezentativitate, legitimitate pentru alesul local şi, de ce nu, dă liber competiţiei în României”, a explicat Gorghiu.

Sursa: www.b1.ro

LEAVE A REPLY