Peste 2.000 de imigranti, inclusiv familii cu copii, stau în piata din fata Garii Keleti, in Budapesta, Ungaria, miercuri, 2 septembrie 2015. Autoritatile ungare, care au mobilizat forte antirevolta, subliniaza ca aceste persoane nu dispun de documente care sa le permita sa-si continue calatoria. ALEXANDRU HOJDA / MEDIAFAX FOTO

Aproximativ 500.000 de imigranţi extracomunitari care nu sunt în evidenţele autorităţilor locuiesc în Germania, estimează Ministerul german de Interne conform unor surse citate de revista Bild, informează site-ul de ştiri BZ-Berlin.de.

“Mulţi imigranţi extracomunitari nu se prezintă pentru a fi luaţi în evidenţele autorităţilor, de teamă că solicitările de a primi azil ar putea fi respinse”, explică, sub protecţia anonimatului, oficiali din cadrul Ministerului german de Interne.

Potrivit surselor citate, în aceste context, mulţi imigranţi riscă să devină membri ai grupurilor infracţionale.

Circa 1,2 milioane de imigranţi provenind din Orientul Mijlociu şi din Africa au ajuns în anul 2015 în Germania, pe fondul politicilor tolerante ale Guvernului Angela Merkel.

Ministrul german de Interne, Thomas de Maiziere, urmează să prezinte miercuri un raport despre rata infracţionalităţii în rândul imigranţilor extracomunitari.

 

Sursa: Ziarul Financiar

LEAVE A REPLY