Sursa foto: AGERPRES

Comisia juridică a Senatului a lăsat marți la latitudinea plenului să decidă asupra propunerii legislative care prevede pedepsirea plagiatorului, întrucât niciunul dintre rapoartele de admitere sau respingere nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi adoptat.

Propunerea legislativă pentru completarea art. 348 al Legii nr.286/2009 privind Codul penal, inițiată de 36 de parlamentari, preponderent PNL, prevede pedepsirea cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă a celui care a plagiat și retragerea diplomei sau titlului obținut prin fals, dacă utilizarea plagiatului a avut un rol determinant în acordarea acelei diplome sau titlu.

“Folosirea sau prezentarea ca originală a unei lucrări scrise sau a unei comunicări orale, inclusiv în format electronic, în care au fost incluse texte, expresii, idei, demonstrații, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode științifice extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale altor autori, fără a menționa acest lucru și fără a face trimitere la sursele originale, dacă are ca rezultat obținerea unei diplome, unui titlu universitar sau academic sau a unei poziții profesionale, constituie infracțiune și se sancționează cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, iar aceste lucrări și comunicări sunt nule de drept”, se arată în proiectul de lege.

Inițiatorii susțin, în expunerea de motive, că “actualul Cod penal tolerează fraudarea prin plagiat, respectiv prin recurgerea la înșelăciune, facilitează plagiatorilor obținerea nemeritată de diplome și titluri, pe baza unor lucrări neoriginale de diplomă, licență și doctorat, înșelând o comisie de examinare, pretinzând că materialele prezentate sunt rodul muncii proprii și nu rezultatul unui furt intelectual, și facilitează plagiatorilor ocuparea de funcții și beneficierea de diverse avantaje materiale după ce participă, alături de alți concurenți cinstiți, în diverse concursuri și competiții”.

Potrivit inițiatorilor, plagiatul poate fi pedepsit, în prezent, în România, doar pentru furt intelectual și numai în cazul în care autorul lucrării reclamă așa ceva.

Plagiatul “pervertește sensul cercetării oneste și înțelesul public al meritului academic, procesul de obținere pe cale cinstită a diplomelor omologe, recunoașterea pe plan internațional a diplomelor și titlurilor obținute în România și orice competiție onestă pentru ocuparea diverselor posturi”, se mai arată în expunerea de motive.

“Legea trebuie să pedepsească plagiatul indiferent dacă autorul originalului se consideră sau nu prejudiciat sau dacă reclamă sau nu furtul intelectual, pentru că plagiatorul obține un beneficiu prin fraudă, în dauna societății în ansamblul său și al tuturor celor care au obținut diplome omologe pe cale cinstită”, adaugă inițiatorii în expunerea de motive.

Sursa: AGERPRES

LEAVE A REPLY