Situația din Ucraina a devenit ”extrem de volatilă” după demisia premierului Arseni Iațeniuk, a declarat luni secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, care a lansat un apel la formarea rapidă a unui nou guvern la Kiev și la accelerarea reformelor, relatează Reuters.

Iațeniuk și-a anunțat duminică demisia de la conducerea guvernului ucrainean, la mai puțin de două luni după ce el a supraviețuit unei moțiuni de cenzură în parlament, care nu a reușit să adune voturile necesare pentru a-l demite în pofida apelului făcut de șeful statului, Petro Poroșenko, de a demisiona după o serie de scandaluri de corupție.

”Situația din Ucraina este acum extrem de volatilă. Este urgent ca ucrainenii să-și desemneze un nou guvern și chiar mai urgent să accelereze procesul de reforme”, a spus Thorbjorn Jagland, aflat în vizită la Bruxelles.

Reforma sistemului judiciar din Ucraina și finalizarea procesului de descentralizare au fost esențiale pentru recâștigarea încrederii publice, a adăugat el.

Problemele interne din Ucraina au complicat și mai mult eforturile țării de apropiere de Uniunea Europeană, deși o sursă europeană a afirmat că și în luna aprilie cetățenii ucraineni vor putea circula fără vize în blocul comunitar.

La doi ani după anexarea Crimeii de către Rusia, Consiliul Europei va prezenta miercuri situația drepturilor omului din peninsula riverană Mării Negre.

 

www.agerpres.ro

 

 

LEAVE A REPLY