Aflat la conferința din Franța, Victor Costache a semnat un protocol de export al transplantului pulmonar. Adică externalizarea acestei operațiuni.

Am făcut doar 8 transplanturi pulmonare, desi ar trebui să facem vreo 40!”, a declarat Costache. El a justificat acest protocol prin faptul că unele operațiuni nu se pot face în România, în special cele pediatrice.

Un senator aflat în comisia de audiere a acestuia a argumentat că „putem investi noi, în România, să ne dezvoltăm noi capacitatea de a face aceste operațiuni în România, să nu mai plimbăm pacienții în străinătate!”

Hai să nu ne îmbătăm cu apa rece, chirurgul care a supervizat cele 8 transplanturi este din Germania.”, a răspuns Victor Costache.

În cadrul aceleiași audieri a avut loc un schimb de replici între senatorul Șerban Nicolae și Victor Costache:

Serban Nicolae: „Sistemul public de sănătate este o obligație constituțională in cadrul drepturilor individuale ale cetățenilor! Dumneavoastră fiind chirurg, în urma unei anchete sumare, ati decie înlocuirea doctorului Beuran din funcția de șef de secție de la Floreasca, deși și dumneavoastră ați fost acuzat de malpraxis. Insistența de a-l pune sub acuzare pe Beuran continuă, de asta nu m-ar mira să ajungă și un brancardier ministrul sănătății!”

Victor Costache: „Demiterea lui Beuran nu-mi aparține, nu cunoașteți modul în care funcționează spitalul. A fost demis de către managerul spitalului. Niciodată nu l-am acuzat, am spus că este o anchetă în curs.”

Șerban Nicolae: „Sigur, bănuiesc și că singurul înlocuitor pe care l-a găsit managerul a fost soțul consilierei lui Iohannis. Dumneavoastră nu sunteți propus ca chirurg, ci ca ministru. Ați lipsit de la adoptarea controversatei OUG pe sănătate, de la moțiunea de cenzură.

O altă afirmație interesantă: Ministrul demis al Sănătății, Victor Costache, a declarat miercuri, la audierea sa că statul român și producătorii de medicamente au „agreat o formulă de calcul” pentru a reduce taxa pe care o plătesc firmele care vând medicamente.