Vorbim despre leacuri pentru coronavirus, ne etalăm pe Facebook cunoștințele despre epidemiologie, dar noi n-o să avem acces nici la citostatice. În timp ce chinezii rezolvă un spital în șase zile, Orban rezolvă sistemul de sănătate, din pix, într-un singur alineat.

Și pentru că diavolul se ascunde în detalii, iată efectul modificării alineatului 52c):

„Până acum, clinicile și spitalele private puteau să participe la programele naționale de sănătate, coodonate de CNAS, doar atunci când era depășită capacitatea furnizorilor publici de a acoperi nevoia existentă pe ariile patologice respective cuprinse în program. Prin noua modificare, furnizorii privați sunt puși exact pe același plan cu spitalele publice, deci pot accesa oricând din fondurile cuprinse în program. Prețul sănătății va fi și mai mare pentru pacienții cu venituri mici. „, scrie libertatea.ro

Dar acest plan a fost expus demult, de când USR a declarat război CNAS și, implicit, tuturor românilor. Deputatul USR Claudiu Năsui susţine că România are un sistem de sănătate bazat pe un monopol de stat, mai exact CNAS, iar când „acel monopol nu merge, se strică tot sistemul. CNAS trebuie să dispară şi românii trebuie să aibă dreptul să-şi aleagă propriul asigurator de sănătate”. Pe lângă faptul că ceea ce a spus este o știre falsă, pentru că îți poți alege o altă casă de sănătate, problema USR-ului este însăși implicarea statului.

Nu că m-ar preocupa pe mine, sau pe milioane de cetățeni, dar mă întreb, cu maximă îngrijorare: Ce va face Ludovic Orban cu bietul lui venit de 3200 lei pe lună dacă se îmbolnăvește?

Bine spunea Vlad Voiculescu, „nu o să vedeți spitale pe hârtie”, o să le vedem doar de la poartă, căci sănătatea va fi pe bază de „scapă cine poate”.