ALDE vrea să-l cheme, în Parlament, pe premierul Dacian Cioloş pentru a prezenta criteriile de desemnare a noilor prefecţi, copreşedintele formaţiunii, Daniel Constantin, susţinând că au fost numiţi oamenii PNL şi că şeful Executivului a declanşat astfel o nouă criză politică, scrie Mediafax.

“ALDE solicită prezenţa lui Dacian Cioloş în Parlament pentru a ne prezenta care au fost criteriile în desemnarea noilor prefecţi. Au promis prefecţi tehnocraţi, dar au numit în funcţii oameni ai PNL”, a declarat copreşedintele partidului, Daniel Constantin, potrivit unui comunicat de presă.

Constantin mai susţine că premierul a declanşat o nouă criză politică prin schimbarea prefecţilor şi că “este doar primul val al schimbărilor anunţate de către Executiv”.

El solicită explicaţii pe tema criteriilor în procesul de selecţie al noilor prefecţi şi afirmă că Guvernul “pare că simte pericolul unei moţiuni de cenzură”.

 

Sursa: www.antena3.ro

LEAVE A REPLY