Viorica Dăncilă a confirmat  luni, la prima şedinţă informală a conducerii Partidului Social Democrat, că ceea ce a făcut-o să se răzgândească şi să candideze pentru funcţia de preşedinte executiv a fost susţinerea Organizaţiei de Bucureşti, „foarte multe telefoane din teritoriu”, precum şi susţinerea „multor cetăţeni care au apreciat că această funcţie va fi o legătură foarte strânsă între Guvern şi partid”.

„Este o şedinţă informală, avea pe ordinea de zi organizarea. Este prima întâlnire în acest format şi cred că nu… Vom lua hotărâri privind buna funcţionare a celor care au fost aleşi la congres. Sigur voi avea timp, pentru că în calitatea mea de preşedinte executiv – este compatibilă cu cea de prim-ministru – eu trebuie să pun în aplicare programul de guvernare”, a declarat preşedintele executiv al PSD.

„Cred că a fost o scăpare. Am toată aprecierea pentru foştii preşedinţi ai partidului, a fost o scăpare acest lucru. (…) Nu puteam eu să fac invitaţii”, a mai declarat  premierul.