Fostul ministru Daniel Chiţoiu a fost pus sub acuzare, joi, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, în dosarul accidentului rutier în care a fost implicat, soldat cu decesul a două persoane.

Informaţia a fost confirmată pentru AGERPRES de purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, Cătălin Arsene.

La plecare din sediul Parchetului, Daniel Chiţoiu a fost reticent în a răspunde întrebărilor puse de jurnalişti.

„Particip la toate procedurile procesului de cercetare penală. Astăzi am participat la una din proceduri… Nu declar nimic acum”, a spus Chiţoiu.

Daniel Chiţoiu a negat că ar fi vorbit la telefon în momentul accidentului şi a spus că nu a discutat cu familia victimelor.

În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme, dintre care unul condus de un bărbat de 82 de ani, din Piteşti, care se deplasa pe direcţia Piteşti – Râmnicu Vâlcea, şi un autoturism condus din sens opus de Daniel Chiţoiu.

Daniel Chiţoiu a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, conform IPJ Argeş.

Imediat după producerea accidentului, Daniel Chiţoiu a fost filmat în picioare, însă ulterior acesta a fost luat cu targa şi internat la Spitalul Floreasca.