„Suntem într-o procedură unică, de NEÎNVESTITURĂ sa cabinetului, nu de învestitură, deci întrebările sunt inutile, pentru că Ministrul Cîțu a spus că nu vrea sa fie investit.

Totuși, ce a făcut domnul Cîțu în cele patru luni la guvernare? Cel care nu dorește să participe la audierile din comisia din Senatul României, din motivul următor: ‘Ministerul de Finanțe nu se ocupă de politica de creditare a țării, ci băncile se ocupă de asta.’

Îmi permit să îi spun, în ciuda aroganței pe care o afișează, ca este obligat să participe la oricare comisie din Parlamentul României, chiar și la cea de cultură.

Ce s-a întâmplat cu împrumuturile pe care le-a contractat și cu dobânzile la care le-a contractat? S-a vorbit prea puțin despre veniturile bugetare. Veniturile bugetare în ultimele două ale anului 2019 au fost cu 2,7 miliarde mai mici decât în aceeași perioada din 2018 și cu 4,6 miliarde mai mici decât propria rectificare bugetară a domnului Cîțu! S-a împrumutat 1,6 miliarde de euro pe o perioadă de 30 de ani, la o dobândă care va însemna că la sfârșitul celor 30 de ani, vom plăti încă pe atât. „, a afirmat senatorul Daniel Zamfir in cadrul audierii din comisia de buget și finanțe.