Deputatul Nicolae Păun a fost arestat preventiv, sâmbătă, în dosarul în care este acuzat de mai multe infracțiuni.

Nicolae Păun, care este şi preşedinte al Asociaţiei Partida Romilor Pro Europa, este acuzat de ” folosire sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor europene, deturnare de fonduri, spălare a banilor, cumpărare de influenţă, influenţare a declaraţiilor, toate în formă continuată”.

Luni, Nicolae Păun, a fost înştiinţat de procurorii că ancheta în cazul său a fost extinsă, fiind acuzat de evaziune fiscală după ce, prin intermediul firmei SC Niky Scorpion Alcom SRL, ar fi cumpărat terenuri la preţ supraevaluat pentru ca astfel să fie majorate cheltuielile societăţii şi diminuat impozitul datorat statului.

Conform DNA, dosarul în care se cere arestarea parlamentarului vizează nereguli în derularea proiectului “Antreprenoriatul social, o şansă pentru comunităţile de romi”, cu finanţare din fonduri europene, care s-a desfăsurat în perioada 2010-2013.

Sursa: www.antena3.ro

LEAVE A REPLY