„Infracţiunile de corupţie care fac obiectul cauzei au fost comise în legătură cu încheierea şi executarea contractelor de reabilitare a liniei ferate Bucureşti – Constanţa, precum şi cu recuperarea taxei pe valoarea adăugată (TVA) restante, pentru lucrări de reabilitare efectuate la o altă linie de cale ferată. Astfel, a rezultat că, în perioada 2005-2014, oficiali români sau persoane cu influenţă asupra acestora ar fi primit, de la o companie străină, în baza unor înţelegeri, aproximativ 20 de milioane de euro pentru ca, în schimbul acestor sume, să se asigure încheierea contractelor şi plata facturilor pentru reabilitarea unor tronsoane de cale ferată a liniei Bucureşti-Constanţa, precum şi plata TVA restante pentru reabilitarea unei alte linii de cale ferată care fusese deja realizată de aceeaşi companie”, transmite DNA.

La data  faptelor Cristian Boureanu era deputat în Parlamentul României şi este  acuzat de trafic de influenţă, având de achitat o cauţiune de 200.000 euro. Constantin Dascălu, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, suspectat de luare de mită, are o cauţiune de 500.000 euro.

Un alt fost demnitar Mircea-Ionuţ Costea, angajat al Ministerului Finanţelor, este acuzat de trafic de influenţă şi complicitate la luare de mită, având stabilită o cauţiune de 1.500.000 euro.