Surse judiciare au precizat, pentru MEDIAFAX, că Sorin Mîndruţescu este sub control judiciar pe cauţiune, după ce a fost audiat de procurori. Cauţiunea stabilită este de 500.000 de euro.

Directorul general Oracle România, Sorin Mîndruţescu, s-a prezentat, miercuri seară, la sediul DNA pentru audieri, după ce procurorii DNA au făcut percheziţii la sediul companiei, într-un dosar care vizează suspiciuni de fapte de corupţie în cadrul unor contracte.

„Compania Oracle nu este parte din acest dosar. Noi considerăm că este vorba – din datele care au fost puse la dispoziţie – de o regretabilă neînţelegere şi ,împreună cu avocaţii, vom încerca să aducem probele necesare pentru a încerca să rezolvăm aceast regretabilă neînţelegere”, a declarat Mîndruţescu, la ieşirea din sediul DNA.

Directorul general Oracle România, Sorin Mîndruţescu, a transmis anterior, prin intermediul avocaţilor că a răspuns tuturor solicitărilor procurorilor.