”A fost abordat un subiect legat de petrecerile sau evenimentele din sediile SRI. A confirmat aceste evenimente. Cu ocazia Zilei Naţionale a României, cu ocazia Zilei SRI sau cu ocazia zilelor de naştere sau de nume ale domniei sale sau ale domnului prim-adjunct. A confirmat lista de participanţi. Noi am mai avut în cadrul comisiei astfel de nominalizări. Toate unităţile de forţă, conducerea unităţilor de forţă din România, de la unităţi de parchet, unităţi de poliţie, unităţi de informaţii, de instanţă, conducerea din partidele politice, persoane din guvern. Unele dintre ele sunt apărute în spaţiul public ca persoane. Am reluat discuţia cu dl. Maior dacă au fost. Le-a confirmat pe acestea, spunând că unele persoane au fost mai des, altele mai rar, dar că persoanele apărute în spaţiul public se confirmă că au participat, spunând că nu este nimic rău în acest lucru – să existe şi o discuţie informală şi o întâlnire informală între oameni care au relaţii formale şi instituţionale”, a spus preşedintele Comisiei de control SRI din Parlament, Claudiu Manda.

El a mai susţinut că, din declaraţiile lui George Maior a reieşit că,  la petrecerile respective  veneau aceleaşi persoane.

”Nu am stat să detaliem dacă există vreo diferenţă de la un an la celălalt. Au fost câteva dintre acestea care, a spus, au venit mai rar decât celelalte, dar mi-e greu acum să vă dau nume. A spus că au fost întâlniri la K2 şi T 14 şi a fost întrebarea aceasta legată de tăierea porcului şi a spus că a fost o masă de Crăciun, şi atât, pe care a confirmat-o că a existat. Cred că a confirmat şi domnul Dragnea şi doamna Kovesi participarea la acea masă de Crăciun”, a mai declarat Manda.

La insistenţele jurnaliştilor despre lista persoanelor care participau la aceste evenimente, Manda a spus că s-a vorbit de şefi de instituţii, dar s-a vorbit cu nume şi prenume.

”S-a vorbit de persoane din Guvern, la nivel de prim-ministru Victor Ponta, la nivel de viceprim-ministru Liviu Dragnea (…) În afară de numele din Guvern s-a vorbit de şefii de structuri de forţă din ţară: STS, SIE, SPP, DGA, DGIP, conducerea unităţilor de parchet naţional, de la parchetul de pe lângă Înalta Curte, deşi aici nu pot să confirm despre domnul Lazăr, nu e un subiect pe care să îl confirm, dar unităţile de parchet, persoane de la nivelul conducerii de parchet, de la procurori sau adjuncţi unităţile de instanţă, în speţă doamna Livia Stanciu. Pot să vă confirm că au mai apărut în spaţiul public aceste nume. La întâlnirile anterioare cu persoanele care au discutat cu comisia le-am întrebat şi le-au confirmat şi toate acele nume apărute în spaţiul public le-am confirmat după o stenogramă pe care am avut-o în care la fel, domnia sa (George Maior – n.r.) le-a confirmat (…) A mai adus nişte completări în sensul că unele nume, unele persoane nu au fost de fiecare dată, ci au venit mai rar la acele eveniment”, a spus Manda.