Dinamo București nu a primit licență UEFA pentru a juca în sezonul viitor în cupele europene, deoarece nu a ieșit la timp din insolvență, a explicat luni Federația Română de Fotbal într-un comunicat al Administrației de licențiere.

Potrivit comunicatului, clubul Dinamo nu a respectat principul continuității activității financiar-contabile și principiul tratamentului egal al solicitanților de licență.

Dinamo este singurul club din Liga I care nu a primit licența UEFA dintre cele nouă grupări care au depus cereri în acest sens. Procesul de licențiere a cluburilor care au solicitat licența de participare la competițiile de club UEFA s-a încheiat vineri pe plan național.

În cazul clubului Dinamo 1948 SA, Comisia de apel a menținut hotărârea instanței de fond de refuzare a acordării licenței UEFA.

FRF a oferit clarificări după reacțiile publice provocate de această decizie.

“Cum UEFA nu poate impune regulile sale și pentru competițiile naționale, fiecare federație națională a fost liberă să stabilească regulile de licențiere a cluburilor, pentru competiția internă din care cluburile sunt eligibile să participe la competițiile UEFA în sezonul următor, pe baza coeficientului de țară”, se arată în comunicatul Administrației de licențiere.

FRF nu a adoptat regula refuzării licenței de participare la Liga I cluburilor în insolvență și retrogradarea acestora în Liga a 2-a până la revenirea la starea de solvabilitate, astfel încât un club în insolvență la începutul sezonului de Liga I, să iasă din insolvență în timpul sezonului și să solicite licența UEFA pentru stagiunea următoare.

“Precizăm că un club aflat în insolvență nu respectă principiul continuității activității financiar-contabile, de la solicitarea intrării în procedura insolvenței și până la confirmarea planului de reorganizare. De asemenea, în perioada de insolvență datoriile clubului sunt înghețate iar, prin planul de reorganizare, acestea se pot diminua substanțial. Mai mult, clubul aflat în insolvență are parte (legal) de un tratament preferențial față de cluburile solvabile cu care concurează pentru ocuparea unui loc eligibil de participare la competițiile de club UEFA, în sezonul următor”, menționează comunicatul.

“Se încalcă astfel doua principii esențiale ale regulamentului de licențiere a cluburilor: principiul continuității activității financiar-contabile și principiul tratamentului egal al solicitanților de licență.

Sesizând o posibilă încălcare a principiilor de mai sus, UEFA a introdus precizarea ca, și în situația în care un club nu mai primește protecție față de creditori la data luării deciziei privind licențierea, licența UEFA pentru sezonul următor trebuie refuzată”, a explicat Administrația de licențiere.

“În acest fel se asigură că, cel puțin cu un sezon competițional înainte de a putea participa la competițiile europene, clubul, revenit la starea de solvabilitate, respectă principiile de bază ale regulamentului de licențiere”, mai precizează comunicatul.

Decizia Comisiei de apel poate fi atacată cu recurs la TAS în 10 zile de la comunicare, respectiv până la data de 2 mai 2016, a indicat vineri FRF. Decizia TAS trebuie comunicată până la data de 31 mai 2016 și este irevocabilă.

www.agerpres.ro

LEAVE A REPLY