Germania şi Estonia au prezentat marţi în Consiliul de Securitate al ONU un scurt proiect de rezoluţie privind pandemia COVID-19, menit să înlocuiască textul anterior prezentat de Franţa şi Tunisia şi care, după două luni de negocieri, a fost blocat de Statele Unite, informează AFP.

Având doar cinci puncte, rezoluţia propusă de cei doi membri nepermanenţi ai Consiliului “solicită încetarea generală şi imediată a ostilităţilor în toate dosarele” pe ordinea de zi a Consiliului de Securitate, aproximativ douăzeci ţări aflate în criză sau în război, pentru a facilita combaterea pandemiei.

Textul reia paragrafe din proiectul franco-tunisian, din limbajul aprobată de cei 15 membri ai Consiliului în timpul negocierilor începute în urmă cu două luni sau care au fost ratificate în rezoluţii anterioare, precum excluderi ale armistiţiului pentru a continua lupta împotriva grupurilor jihadiste.

La fel ca proiectul franco-tunisian, noul proiect de rezoluţie solicită o “pauză umanitară timp de cel puţin 90 de zile consecutive” pentru a permite acordarea de ajutor populaţiilor care au fost cel mai mult afectate de pandemie.

Nu se cunoaşte data la care va fi supus la vot noul proiect, dar acest lucru ar putea să aibă loc rapid dacă niciunul dintre cei cinci membri permanenţi ai Consiliului nu va opune un drept de veto, aşa cum a fost în cazul proiectului franco-tunisian, din cauza punctelor de vedere divergente referitoare la menţionarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), criticată vehement de SUA, dar susţinută de China.

Cele două ţări europene şi-au prezentat iniţiativa într-o videoconferinţă cu caracter restrictiv, organizată de Estonia, preşedintele în exerciţiu al Consiliului de Securitate în luna mai.

Potrivit unui diplomat care s-a exprimat sub protecţia anonimatului, China s-a declarat în cadrul reuniunii “în favoarea unei acţiuni rapide a Consiliului care să aibă un rezultat”.

La sfârşitul săptămânii trecute, China şi SUA s-au acuzat reciproc de eşecul negocierilor.

SUA s-au aflat la originea respingerii textului franco-tunisian vineri. Spre surprinderea tuturor, SUA au blocat procedura care se îndrepta înspre un vot afirmând că nu pot susţine actualul proiect de rezoluţie după ce fuseseră de acord cu o zi înainte, conform unor surse diplomatice de la New York.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here