Potrivit sursei citate, vineri a avut loc la sediul CJ Gorj o întâlnire de lucru între președintele instituției, Ion Călinoiu, și Dragoș Neamu, consilier pentru Muzee și Industrii culturale și creative în cadrul Ministerului Culturii, având ca temă înființarea la Târgu Jiu a Muzeului Național “Constantin Brâncuși”, în baza Legii nr. 199/2015. Ministerul Culturii și Consiliul Județean Gorj au conlucrat încă din etapa de emitere și aprobare a actului normativ, în momentul de față aflându-se în faza de selectare a variantei optime pentru realizarea obiectivului de investiție.

‘În cadrul primelor discuții s-a stabilit metodologia comună de lucru pentru înființarea Muzeului Național ‘Constantin Brâncuși’ la Târgu Jiu, pornind de la deschiderea totala față de orice soluție de lucru luată în considerare de echipa proiectului. S-a evidențiat necesitatea identificării surselor de finanțare precum și posibilele negocieri cu cei interesați să investească sau să contribuie la realizarea muzeului, în regim de parteneriat public-privat. S-a convenit că o astfel de instituție muzeală nu poate fi realizată oricum, doar pentru a bifa o lege, fiind necesare investiții umane și financiare foarte mari în așa fel încât aceasta să fie adaptată tendințelor secolului XXI”, se menționează în comunicatul de presă.

Totodată, aceeași sursă precizează că, în opinia specialiștilor din domeniul muzeal, investiția nu se poate finaliza în câteva luni de zile deoarece implică, pe termen mediu, un proces intens de planificare și de conceptualizare (legea nu prevede un termen de finalizare).

 

Sursa: www.agerpres.ro

LEAVE A REPLY