Sursa foto: AGERPRES

Partea de teritoriu irakian aflată sub controlul grupării jihadiste Stat Islamic (SI) este de numai 14%, a anunțat miercuri un purtător de cuvânt al guvernului de la Bagdad, informează AFP.

‘Prezența Daech (acronimul arab al SI) s-a redus în orașele și în provinciile din Irak’, a declarat Saad al-Hadithi, la televiziunea de stat irakiană. ‘Ei (jihadiștii) ocupau 40% din teritoriul irakian, însă astăzi doar 14% se află sub controlul lor’, a adăugat el.

În iunie 2014, organizația jihadistă SI a lansat o ofensivă de mare anvergură, care i-a permis să-și impună controlul asupra unor zone vaste din teritoriul irakian, în vest, est și nord de Bagdad, unde și-a autoproclamat ‘califatul’.

Însă, după crearea unei coaliții internaționale condusă de Washington, care din august 2014 acordă sprijin militar forțelor irakiene și forțelor kurde, în special cu ajutorul loviturilor aeriene, SI a pierdut mai multe orașe, printre care Tikrit și Ramadi.

Însă, chiar dacă gruparea jihadistă cedează teritorii, ea își menține cu toate acestea controlul asupra unor poziții forte, printre care Mosul, al doilea oraș al Irakului, și își păstrează capacitatea de a lovi Bagdadul sau regiunile majoritar șiite, comițând atentate sângeroase, cum sunt cele de miercuri, soldate cu aproape 100 de morți la Bagdad.

Forțele irakiene luptă în prezent împotriva SI pe mai multe fronturi, în principal în provincia Al-Anbar (vest) și Ninive (nord), în scopul de a recuceri orașele Fallujah și Mosul.

Sursa: AGERPRES

LEAVE A REPLY