iohannis

Klaus Iohannis a trimis, marţi, Curţii Constituţionale a României o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, anunţă Administraţia Prezidenţială, şeful statului argumentând că actul normativ încalcă mai multe articole din legea fundamentală.

Pe 25 octombrie, Camera Deputaţilor a adoptat, pe articole, proiectul de lege care prevede eliminarea a peste 100 de taxe nefiscale, menţinând şi eliminarea taxei radio-tv.

Deputaţii nu au fost de acord cu raportul Comisiei de buget – finanţe care propunea ca taxa radio-tv să rămână în vigoare. Astfel, doar 39 de deputaţi au susţinut păstrarea acestei taxe, iar 109 s-au opus.

Printre birurile pe care senatorii PSD le vor desfiinţate sunt cele de eliberare a permiselor de pescuit recreativ şi sportiv, cele extrajudiciare de timbru şi tarifele pentru plata pierderii sau modificării actelor pentru publicarea în Monitorul Oficial.

Social-democraţii spun că taxele care vor fi desfiinţate aduc doar 0,07% din PIB şi trebuie eliminate.

Propunerea legislativă care duce la anularea a 102 taxe nefiscale, a fost adoptată într-o procedură de urgenţă lunea trecută de Senat, cu 89 de voturi pentru, o abţinere şi 17 voturi împotrivă.

”Impactul fiscal este sub 0,1% din PIB. Este practic nesemnificativ”, a susţinut Dragnea.

Din rândul celor 102 taxe propuse pentru a fi eliminate fac parte timbrul de mediu pentru autovehicule, 33 de taxe consulare şi de cetăţenie, 20 de taxe de la Registrul Comerţului, taxele radio-TV, taxa suplimentară pentru eliminarea paşaportului, 22 de taxe pentru pierderea sau modificarea actelor, 13 taxe extrajudiciare de timbru şi taxele pentru permisele de pescuit recreativ/sportiv.

LEAVE A REPLY