Sursa foto: AGERPRES

România își propune să rămână o prezență activă în diplomația preventivă, în prevenirea conflictelor, construcția păcii și promovarea medierii, atât la nivelul dezbaterilor și negocierilor din cadrul ONU, cât și în teren, a declarat vineri reprezentantul permanent al României la ONU, ambasadorul Ion Jinga, citat într-un comunicat remis AGERPRES.

‘În prezent, România participă cu forțe militare, de poliție și personal pentru protecție și pază la 10 din cele 16 operațiuni de menținere a păcii și în două misiuni politice ONU, între acestea fiind Mali, Republica Democrată Congo, Sudanul de Sud, Libia și Afganistan, țări unde situația de securitate este dintre cele mai volatile”, a afirmat ambasadorul, care a primit la Misiunea Permanentă a României la ONU de la New York vizita promoției 2016 de ofițeri studenți ai Colegiului de Război al Forțelor Terestre SUA (United States Army War College — USAWC), din care face parte și un ofițer român, colonel Cristian Teglaș.

“La această dată, România este singura țară din lume care asigură echipe constituite de protecție apropiată, în zonele cu risc ridicat, pentru protecția înalților demnitari ONU, și ocupă prima poziție dintre statele membre ale Uniunii Europene care contribuie cu ofițeri de poliție sub drapel ONU”, a adăugat Ion Jinga.

Subliniind soliditatea parteneriatului strategic dintre România și SUA, ambasadorul Ion Jinga a afirmat că “pacea și securitatea pot fi asigurate doar prin efortul comun al tuturor statelor membre ONU, în principal al actorilor importanți la nivel geopolitic, prin asigurarea unor soluții socio-economice durabile și a bunei guvernări, a protejării drepturilor omului și promovării statului de drept”.

“Îndeplinirea acestor condiții va contribui, cu certitudine, la restabilirea încrederii în ordinea globală. Toate aceste obiective însă nu pot fi atinse decât pe
baza cooperării și dialogului”, a adăugat el.

La finalul întrevederii, colonelul Cristian Teglaș i-a oferit ambasadorului României, în numele cursanților, emblema Colegiului de Război.

Colegiul de Război al Forțelor Terestre SUA, una dintre instituțiile principale în care se pregătesc viitorii lideri militari, oferă burse ofițerilor străini, pe baza unor criterii de performanță riguroase și a potențialului de promovare în cariera militară. În fiecare an, ca parte a programului academic al Colegiului de Război, se organizează o călătorie de studii la o serie de instituții civile, militare, culturale și de învățământ din SUA, inclusiv în New York, unde se află sediul celei mai importante organizații internaționale.

Sursa: AGERPRES

LEAVE A REPLY