Bulevardele Unirii, Ma­ghe­ru şi Victoriei, trei dintre arterele emble­ma­tice ale Bucureştiului, riscă să-şi piardă renumele de zone de shopping după ce legea bulinei roşii a dus la desfiinţarea a numeroase spaţii cu destinaţii comerciale.

Traficul pietonal nefavorabil, pre­cum şi oferta variată din partea mallu­ri­lor sunt alte cauze care ar putea duce la „pră­fuirea“ acestor zone, considerate când­va bulevarde reprezentative pentru Capitală. „În ultima vreme, gradul de ocupare în zonele Unirii, Magheru, Victoriei este foarte mic, ca urmare a înăspririi legislaţiei, astfel că proprietarii vor variante mai sigure şi mai confor­tabile. În plus, nici traficul pietonal nu le avan­tajează, iar mallurile au o ofertă mare, care se conturează ca o alter­na­ti­vă“, spune Luiza Moraru, head of retail & asset services în cadrul com­paniei de consultanţă imobiliară CBRE.

 

Goniţi de pe Calea Victoriei

Calea Victoriei se înscrie pe linia declinului ca urmare a intrării în vigoare, la sfârşitul anului trecut, a legii care interzice funcţionarea spaţiilor comerciale în clădirile cu bulină roşie. Numai în primele zile de la promulgare, câteva zeci de spaţii comerciale s-au închis pe această arteră şi pe străzile adiacente, printre businessurile care au tras obloanele numărându-se maga­zi­ne­le Lancel, Comart şi Furla, cafeneaua 5 to Go şi ciocolateria Debauve et Gallais.

„În mare parte, spaţiile din aceste zo­ne (Unirii, Magheru, Victoriei – n. red.) sunt ocupate de chiriaşii fashion, în spe­cial branduri internaţionale. În adi­acent, cel puţin pe Calea Victoriei, am observat o dinamică a operatorilor din zo­na de restaurante, baruri, cafenele, pen­tru care va exista o cerere mare în vi­itor“, spune Laura Dumea-Bencze, head of research în cadrul CBRE România. Ca­lea Victoriei a fost şi a rămas de-a lun­gul timpului una dintre cele mai cu­nos­cute artere de shopping din România, atrăgând în special clienţi din industria de lux, fie din modă, fie din sectorul de bijuterii. Alături de ei s-au dezvoltat însă şi businessuri mai mici, cafenele, agenţii de turism sau imo­biliare. Businessul total al comercianţilor din zona Calea Victoriei (atât de pe artera comercială, cât şi de pe străzile din jur) este de

10-15 mil. euro cumulat, potrivit estimărilor ZF. Cifrele nu includ şi rezul­tatele hotelurilor din zonă. Georgiana Palaz, deţinătoarea francizei Lancel, este unul dintre comercianţii care au fost somaţi, în noiembrie, să părăsească spaţiul de pe Calea Victoriei în 24 de ore. Între timp, şi-a mutat magazinul în mallul Băneasa Shopping City şi spune că s-ar putea ca rezultatele financiare de acolo să fie chiar mai bune decât cele înregistrate pe Calea Victoriei.

„Nu am reuşit să recuperez in­ves­tiţia iniţială de pe Victoriei, pentru că ne-a fost luată autorizaţia de funcţionare, deşi se ştia încă de când ne-am mutat (ea şi alţi comercianţi din zonă – n. red.) că acele clădiri prezintă risc seismic. Mutarea a afectat şi alţi co­mer­cianţi din zonă. Artera fusese ori­cum afectată după ce au fost introduse pistele pentru biciclete, pentru că nu se poate să opreşti maşina nici măcar un minut fără să încurci traficul şi nici nu există locuri de parcare“, spune antreprenoarea Georgiana Palaz.

„Pe Magheru este vizibilă o scădere a gradului de ocupare, nu se mai încadrează în categoria bulevardelor care să atragă interesul. Calea Victoriei s-a scindat ca pol de atractivitate, astfel că doar în zona Radisson, mergând spre Piaţa Amzei, şi în zona Centrului Vechi mai există interes, pentru că acolo s-a creat deja un pol comercial. În ceea ce priveşte Bulevardul Unirii, acesta nu este deocamdată un pol comercial stradal de foarte mare interes, dar are potenţial, pentru că aici sunt cele mai multe spaţii de calitate atât ca suprafaţă, cât şi ca aspect“, adaugă Laura Dumea-Bencze.

 

 

 

Continuarea pe….www.zf.ro

LEAVE A REPLY