UPDATE: Liviu Dragnea a ajuns, în jurul orei 09:40, la instanța Supremă, de unde ar putea afla sentința definitivă în dosarul Referendumul.

“Nu știu cât de important este acest moment, din punct de vedere politic. Pot să spun ce am spus în ultimii trei ani și jumătate. Cred cu tărie în nevinovăția mea. De asemenea, cred cu tărie în dreptul românilor de a participa la vot și de a fi prezenți la vot, ca principiu fundamental al democrației. Ceea ce vă pot promite, după ce va fi dată sentința, vom discuta”, a declarat Dragnea, la intrarea la instanța supremă.

Se anunță o zi importantă astăzi, atât pentru PSD, cât și pentru întrega clasă politică. Președintele PSD, Liviu Dragnea, ar putea afla astăzi sentința finală în dosarul fraudării referendumului din 2012.

În august 2012, după referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu, procurorii şi poliţiştii au descins în sate întregi din Vrancea, Teleorman şi Olt. Oamenii au fost puşi să jure cu mâna pe biblie, pe capota maşinii procurorilor, că au fost prezenţi la vot şi că nu au votat de mai multe ori.

Peste 300 de oameni au fost duşi cu autocarele la audieri, unii în toiul nopţii. Mulţi erau bătrâni şi bolnavi.

Procurorii DNA spun că pe listele de votanţi au fost persoane decedate, dar şi cei plecaţi la muncă peste hotare. În octombrie 2013, Liviu Dragnea era trimis in judecată, împreună cu 74 de preşedinţi şi membri ai unor secţii de votare din localităţi din judeţele Teleorman, Vrancea, Gorj şi Olt.

Dosarul Referendumului din 2012 l-a dus şi pe Victor Ponta în faţa judecătorilor. Sub jurământ, procurorii i-au cerut să spună tot ce ştie despre tombolele organizate pentru votanţi şi mesajele de mobilizare la urne.

Anul trecut în mai, Liviu Dragnea a primut un an de închisoare, însă cu suspendare. Alţi 74 de inculpaţi din dosar au fost fie achitaţi, fie condamnaţi la închisoare cu suspendare.

La scurt timp, procuroii DNA  au făcut contestaţie pe motiv că pedeapsa este una simbolică şi nu reflectă gravitatea faptelor.

 

www.antena3.ro

LEAVE A REPLY