Preşedintele PNL, Ludovic Orban , a declarat marţi seara, la TVR, că nu s-a înscris în competiţia internă pentru stabilirea candidaţilor liberali la alegerile europarlamentare iar în prezent cele 49 de candidaturi depuse sunt în curs de evaluare.

Întrebat dacă va candida la alegerile europarlamentare, Orban a spus că va răspunde la momentul potrivit.

„O să anunţ public care este decizia mea în momentul în care vom prezenta lista, dar nu mi-am depus candidatura. Trageţi şi dumneavoastră o concluzie. O să dau răspunsul la momentul potrivit”, a declarat Orban.

Preşedintele PNL a menţionat că obiectivul PNL este să obţină un scor cât mai bun şi a subliniat că PNL este respectat la Bruxelles.

„49 de candidaţi avem. O listă pentru Parlamentul European e formată din 33 de candidaţi, câte locuri are, plus 20% rezerve. Obiectivul nostru e să obţinem un scor cât mai bun, cât mai aproape de potenţialul PNL, astfel încât să avem o reprezentare cât mai bună la Bruxelles. Deocamdată nu ştim foarte clar care sunt partidele care se vor alinia, nu cunoaştem listele de candidaţi, nu cunoaştem cât de tare mai cade PSD, nu cunoaştem cât de tare va mai creşte PNL. A vă defini astăzi un obiectiv electoral al PNL ar însemna un amatorism. (…) Da, cu siguranţă (s-au terminat înscrierile în competiţia internă pentru desemnarea candidaţilor la europarlamentare – n.r.). Sunt în curs de evaluare, fiecare candidat a prezentat, pe lângă CV-ul politic, CV-ul profesional, a prezentat un proiect pentru ce intenţionează să facă la nivelul Parlamentului European în domeniile de competenţă pe care le are şi să ştiţi că au formulat proiecte extrem de importante şi de interesante. Astăzi nu există altă voce la Bruxelles care să se audă, care să fie respectată şi care să aibă capacitatea de a apăra interesele României, astăzi, în afară de preşedintele României şi de PNL, celelalte forţe politice nu sunt băgate în seamă”, a afirmat Ludovic Orban.