Tudoriţa Măceşanu, mama uneia dintre victimele lui Gheorghe Dincă, a făcut public faptul că a mai primit încă o notificare de plată, „amenda“ adăugându-se altora, fiecare contestaţie fiind, de altfel, „sancţionată“.

Miercuri, 21 octombrie 2020, a avut loc primul termen în dosarul în care Gheorghe Dincă este judecat pentru sechestrarea, violarea şi uciderea tinerelor Alexandra Măceșanu  şi Luiza Melencu.

”Mulţumesc statului român şi justiţiei din România că ne-au găsit copilul”

Tudorița Măceșanu, mama Alexandrei, a ieșit extrem de dezamăgită din sala de judecată a Tribunalului Olt.

Femeia a ținut să sancționeze faptul că fiecare contestaţie pe care o depune în dosar este sancţionată, practic, cu o „amendă“.

„Foarte greu, foarte greu a fost. Şi atât vreau să spun: mulţumesc statului român şi justiţiei din România că ne-au găsit copilul, ne-au căutat copilul şi ne şi amendează.

”Rușine țării noastre!”

Ruşine ţării noastre! La fiecare contestaţie pe care o depunem, primim amendă, 80 de lei. 80 eu, 80 soţul. 

Mulţumesc statului român că-şi bate joc de noi, victimele, şi încurajează traficanţii!“, a spus mama Alexandrei, arătând ultima notificare de plată.

Femeia vorbește, de fapt, despre cheltuielile de judecată pe care contestatarii trebuie să le achite în cazul respingerii solicitării lor.