Sursa photo: AGERPRES

Jucătoarea rusă de tenis Maria Șarapova, fostă numărul unu mondial, a convocat o conferință de presă, luni, la Los Angeles (California), în cursul căreia urmează să facă un anunț important, a precizat duminică anturajul său, fără să ofere alte informații.

Întâlnirea cu ziariștii, care va avea loc într-un hotel din centrul Los Angeles-ului, la ora locală 12,00 (22,00 la București), a relansat zvonurile referitoare la o posibilă retragere la rusoaicei sau un final prematur de sezon, pentru a-și îngriji leziunile cu care se confruntă.

Șarapova (28 ani) a declarat forfait în această săptămână pentru turneul de la Indian Wells (SUA), din cauza unei accidentări la un antebraț, care i-a perturbat evoluțiile de mai multe luni.

Ea nu a disputat decât un singur turneu în 2016, Openul Australiei, în care s-a înclinat în sferturile de finală în fața marii sale rivale, americanca Serena Williams.

Maria Șarapova, aflată acum pe locul 7 mondial, a câștigat 35 de trofee WTA în cariera sa, între care 5 de Mare Șlem.

Cariera sa a fost perturbată în mod regulat de accidentări, ceea ce nu a împiedicat-o însă să se mențină timp de 21 de săptămâni, în total, în fruntea clasamentului mondial feminin.

Rusoaica, stabilită încă din adolescență în Statele Unite, se descurcă foarte bine și în lume afacerilor. Pe lângă contractele de sponsorizare cu firme importante la nivel mondial, ea și-a lansat și propria marcă de dulciuri, denumită “Sugarpova”.

Sursa: AGERPRES

LEAVE A REPLY