„De parcă această perspectivă ne-ar determina să renunţăm la principiile noastre”, a declarat Barnier în cadrul unei şedinţe a Parlamentului European.

„Deşi în trecut am ajuns la un acord, la momentul actual nu avem motive pentru a fi optimişti”, a adăugat acesta.

Negociatorul UE şi-a exprimat de asemenea îngrijorarea cu privire la planurile Marii Britanii pentru viitoarele relaţii comerciale.


„În ceea ce priveşte viitorul nostru parteneriat economic, vor ca noi să clarificăm faptul că rezultatul final va fi un acord de liber schimb şi în niciun caz o uniune vamală”, a a mai declarat Barnier.

Boris Johnson, noul prim-ministru britanic a adoptat o abordare dură faţă de Uniunea Europeană, respingând Acordul Brexit elaborat de fostul Cabinet Theresa May cu Bruxellesul şi afirmând că Marea Britanie se va retrage din Blocul comunitar pe 31 octombrie 2019 cu sau fără un nou tratat.