Conform unor surse, premierul Tudose va purta  discuții cu aliaţii săi despre şedinţa în care se va tranşa situaţia sa, despre demisia ministrului de Interne, Carmen Dan și despre propunerea privind restructurarea Executivului.

Felix Stroe, ministrul Transporturilor este unul dintre susținătorii lui Mihai Tudose. Dânsul consideră  că în şedinţa CEx ar trebui să se discute despre cum ar putea actuala guvernare să conducă eficient.

„E necesar ca din Guvern să facă parte cei mai pregătiţi oameni pe care îi are partidul. Îmi doresc ca de această dată organizaţiile locale să fie mai implicate, pentru că nu e normal să decidă doar o mână de oameni. Partidul suntem noi, toţi cei care am muncit pentru a câştiga încrederea românilor. Premierul are responsabilitatea actului de guvernare dar trebuie să aibă şi decizia”, a declarat ministrul Transporturilor.