Ministerul Energiei a lansat pe site-ul propriu, începând de miercuri, o secțiune unde angajații din sectorul energetic pot semnala fapte de corupție, sub protecția anonimatului.

Avertizorul de integritate al Ministerului Energiei este funcțional din această dimineață. Este un proiect la care m-am gândit încă din primele zile la Ministerul Energiei, pentru că un astfel instrument ne va ajuta să creștem nivelul de integritate, atât la nivelul Ministerului, cât și al companiilor sub autoritate. Vă îndemn să îl folosiți atunci când aveți nevoie și să vă documentați asupra legislației care îl reglementează”, a scris ministrul de resort, Victor Grigorescu, pe contul personal de Facebook.

Potrivit site-ului instituției, Ministerul Energiei pune la dispoziția celor care au cunoștință despre fapte de corupție din interiorul sistemului sau al companiilor aflate sub autoritatea ministerului, la care statul este acționar majoritar, un instrument prin care să le semnaleze, sub protecția anonimatului. Identitatea furnizorului de informații prin intermediul ‘avertizorului de integritate’ rămâne confidențială atâta timp cât acesta își dorește.

“Există situații în care angajați din interiorul sistemului dețin informații despre fapte de corupție, dar ezită să le dezvăluie de teama unor consecințe negative pe care le-ar putea atrage asupra lor”, susțin reprezentanții ministerului.

Cadrul legal de siguranță pentru funcționarul public sau personalul contractual care dezvăluie fapte de corupție din interiorul structurii sau companiei în care este angajat este asigurat de Legea 571/2004, legea avertizorului de integritate.

Astfel, cei care doresc să reclame fapte de corupție completează, pe site-ul Ministerului Energiei, un chestionar care cuprinde nume, prenume, date de contact, o casetă unde se descrie cazul semnalat și una unde se pot încărca documente.

“Sesizarea dumneavoastră va fi preluată și verificată de organismele abilitate din cadrul Ministerului Energiei, acordându-vi-se prezumția de bună-credință. Vă rugăm să completați cu atenție și responsabilitate câmpurile de mai jos, iar, în cazul în care vi se cere, să puteți proba faptele de corupție semnalate”, se precizează pe site.

Ministerul a publicat și un ghid, care menționează că avertizorii în interes public beneficiază de prezumția de bună-credință, până la proba contrară.

“La cererea avertizorului cercetat disciplinar, ca urmare a unui act de avertizare, comisiile de disciplină sau alte organisme similare din cadrul autorităților publice, instituțiilor publice sau al altor unități au obligația de a invita presa și un reprezentant al sindicatului sau al asociației profesionale. Anunțul se face prin comunicat pe pagina de Internet a autorității publice, instituției publice sau a unității bugetare, cu cel puțin 3 zile lucrătoare înaintea ședinței, sub sancțiunea nulității raportului și a sancțiunii disciplinare aplicate”, se mai precizează în ghid.

Totodată, în situația în care cel reclamat prin avertizarea în interes public este șef ierarhic, direct sau indirect, ori are atribuții de control, inspecție și evaluare a avertizorului, comisia de disciplină sau alt organism similar va asigura protecția avertizorului, ascunzându-i identitatea.

 

Sursa: www.agerpres.ro

LEAVE A REPLY