Sursa foto: MEDIAFAX

Pentagonul a anunţat vineri că forţele americane l-au ucis într-un raid aerian pe Abd al-Rahman Mustafa al-Qaduli, “ministrul finanţelor” în cadrul organizaţiei Statul Islamic (SI), pe care numeroşi analişti îl consideră “numărul doi” în ierarhia grupării jihadiste, relatează CNN.

Al-Qaduli urma să preia controlul operaţiunilor cotidiene ale grupării în cazul în care liderul acesteia – Abu Bakr al-Baghdadi – ar fi fost ucis sau s-ar fi aflat în incapacitatea de a conduce organizaţia, potrivit acestor analişti.

Secretarul american al Apărării Ashton Carter a anunţat moartea lui al-Qaduli vineri dimineaţa (ora locală), într-o conferinţă de presă.

“Eliminăm în mod sistematic cabinetul ISIL (unul dintre acronimele SI)”, a declarat Carter, adăugând că “luna aceasta l-am ţintit cu succes pe al doilea în ierarhia ISIL”.

Sursa: MEDIAFAX

LEAVE A REPLY