Eric Mamer, un oficial francez de rang înalt, a fost desemnat în funcţia de purtător de cuvânt principal al Comisiei Europene, iar germanul Jens Flosdorff va ocupa poziţia de Consilier Executiv pentru Comunicare în Cabinetul preşedintelui Comisiei Europene.

Dana Spinant este actualmente director responsabil de buget, comunicare şi afaceri generale în cadrul Directoratului General pentru Politică regională şi urbană, un departament al Comisiei Europene care răspunde de politica UE privind dezvoltarea regiunilor şi oraşelor europene.

Anterior, Dana Spinant a condus o unitate responsabilă de migraţia nereglementată (2015-2017) şi de politica privind drogurile (2010-2014).

Înainte de a se alătura Comisiei Europene, Dana Spinant a lucrat timp de 15 ani ca jurnalist, la instituţii media ca European Voice, EUobserver.com şi diverse televiziuni din România.

Eric Mamer şi Dana Spinant îşi vor începe mandatele în momentul în învestirii Comisiei Europene conduse de Ursula von der Leyen, fapt care potrivit Tratatelor UE ar trebui să se producă pe data de 1 noiembrie 2019.