În acest an se împlinesc o sută de ani de la naşterea papei Ioan Paul al II-lea (Karol Józef Wojtyła).

Karol Józef Wojtyła s-a născut la 18 mai 1920 la Wadowice, în Polonia, şi a fost ultimul dintre cei doi fii ai soţilor Karol Wojtyła şi Emilia Kaczorowska.

Pentru părinţii papei Ioan Paul al II-lea, Arhidieceza de Cracovia a deschis procesul de beatificare. Anunţul a fost făcut în martie 2020 de către arhiepiscopul Marek Jędraszewski de Cracovia. Potrivit Catholic News Agency, preluată de catholica.ro, episcopii polonezi s-au exprimat pozitiv legat de deschiderea cauzei în octombrie 2019.

Karol Sr., locotenent în armata poloneză, şi Emilia, profesoară, s-au căsătorit la Cracovia, pe 10 februarie 1906. Cuplul de catolici a avut trei copii: Edmund, născut în 1906; Olga, care a murit la scurt timp după naştere; şi Karol Jr., născut în 1920, care mai târziu avea să devină papa Ioan Paul al II-lea.

În 1938, Karol s-a înscris la Universitatea Jagellonica din Cracovia, urmând cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie. Când forţele de ocupaţie naziste au închis Universitatea în 1939, a fost nevoit să lucreze într-o carieră de piatră (1940-1944), iar apoi în fabrica de produse chimice Solvay.

Din anul 1942, a urmat cursuri universitare de teologie la Seminarul Major clandestin din Cracovia.

A fost hirotonit preot la 1 noiembrie 1946. În 1948, a obţinut doctoratul în teologie, la Universitatea papală Angelicum, cu teza „Credinţa în gândirea Sfântului Ioan al Crucii”.

După obţinerea doctoratului la Roma, s-a reîntors în Polonia, unde a activat ca vicar, fiind şi capelan al studenţilor.

Şi-a reluat studiile filosofice şi teologice şi în anul 1953, a susţinut la Universitatea Catolică din Lublin, teza de doctorat cu titlul „Evaluarea posibilităţii fondării unei etici catolice în sistemul etic al lui Max Scheler”. A devenit profesor de teologie morală şi de etică socială.

În 4 iulie 1958, a fost numit episcop auxiliar de Cracovia, fiind consacrat la 28 septembrie 1958, în Catedrala Wawel din Cracovia. A fost numit arhiepiscop de Cracovia pe 13 ianuarie 1964, iar în 26 iunie 1967 a fost creat cardinal.

A participat la Conciliul Vatican II (1962-1965), având o contribuţie importantă în elaborarea constituţiei „Gaudium et Spes”, potrivit site-ului papainromania.ro.

La 16 octombrie 1978, a fost ales papă şi a luat numele de Ioan Paul al II-lea. Pontificatul papei Ioan Paul al II-lea a fost unul dintre cele mai lungi, 26 de ani, al treilea ca durată.

În această perioadă a scris 14 enciclici, 15 exortaţii apostolice, 11 constituţii apostolice şi 45 de scrisori apostolice.

De asemenea, a scris şi a publicat cinci cărţi: „Să trecem pragul speranţei” (octombrie 1994); „Dar şi mister: aniversarul a cincizeci de ani de preoţie” (noiembrie 1996); „Tripticul Roman”, meditaţii sub formă de poezie (martie 2003); „Sculaţi-vă, să mergem” (mai 2004) şi „Memorie şi Identitate” (februarie 2005).

Papa Ioan Paul al II-lea a celebrat 147 de ceremonii de beatificare, în care a proclamat 1.338 de fericiţi şi 51 de canonizări, cu un total de 482 de sfinţi. A creat 231 de cardinali (1 in pectore), a condus 6 întâlniri plenare pentru Colegiul Cardinalilor; a convocat 15 întâlniri pentru Sinodul Episcopilor.

Niciun alt Suveran Pontif nu s-a întâlnit cu poporul lui Dumnezeu aşa cum a făcut-o Ioan Paul al II-lea, arată site-ul lansat de Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti (ARCB), cu prilejul aniversării a 10 ani de la vizita papei Ioan Paul al II-lea în România.

La Audienţele Generale de miercuri (peste 1.160) au fost peste 17.600.000 de pelerini, fără a număra audienţele speciale şi ceremoniile religioase. Peste 8 milioane de pelerini au participat numai în anul 2000, cu ocazia Marelui Jubileu. De asemenea, milioane de credincioşi au fost întâlniţi în timpul vizitelor pastorale în Italia şi în întreaga lume.

Papa Ioan Paul al II-lea a efectuat 32 de vizite oficiale şi a avut 738 audienţe sau întâlniri cu şefi de state, 246 audienţe şi întâlniri cu prim-miniştrii.

A acordat o atenţie specială tinerilor, astfel în anul 1985 a iniţiat Zilele mondiale ale tineretului. În cele 19 ediţii celebrate de-a lungul pontificatului său, au participat milioane de tineri din întreaga lume.

La 13 mai 1981, a fost victima unui atentat comis în Piaţa „Sfântul Petru” din Vatican, de către Mehmet Ali Agca.

Papa Ioan Paul al II-lea a fost primul papă care s-a deplasat într-o ţară majoritar ortodoxă, prin vizita în România din perioada 7-9 mai 1999. Venirea papei Ioan Paul al II-lea în ţara noastră a fost unanim recunoscută drept unul dintre cele mai importante evenimente ecumenice ale secolului trecut, cu atât mai mult cu cât invitaţia adresată suveranului pontif de către patriarhul Teoctist (1915-2007) a fost prima adresată de un patriarh al Bisericii Ortodoxe unui conducător al Bisericii Catolice de la Marea Schismă din 1054.

S-a stins din viaţă la 2 aprilie 2005, fiind înmormântat la 8 aprilie 2005, în cripta de sub Basilica San Pietro din Roma. Conform unei vechi tradiţii, trupul papei a fost aşezat în trei sicrie succesive: unul din lemn de chiparos, un altul din zinc, iar cel exterior din lemn de nuc.

La 27 aprilie 2014, papa Ioan Paul al II-lea şi papa Ioan al XXIII-lea au fost canonizaţi în urma unei ceremonii oficiate de Papa Francisc, la care au asistat sute de mii de credincioşi din întreaga lume.

Ziua comemorării liturgice a papei Ioan Paul al II-lea a fost stabilită de Biserica Catolică la data de 22 octombrie.