Președintele american Barack Obama și-a exprimat marți solidaritatea față comunitatea homosexualilor după uciderea a 49 de persoane, duminică, într-un club de noapte gay din orașul Orlando, în statul american Florida, în cel mai sângeros atac comis vreodată în lume împotriva acestui grup, relatează AFP.

‘Țin să vă amintesc că nu sunteți singuri. Poporul american, aliații și prietenii noștri din întreaga lume sunt alături de voi’, a declarat Barack Obama în a treia sa alocuțiune în care condamnă masacrul din Orlando revendicat luni de gruparea jihadistă Stat Islamic (SI).

Totodată, președintele american a denunțat cu fermitate afirmațiile candidatului republican la Casa Albă Donald Trump privind musulmanii, spunând că acestea sunt contrare ‘valorilor și ideilor’ SUA.

‘Vom începe să-i tratăm diferit pe musulmanii americani? Îi vom supune unei supravegheri speciale? Îi vom discrimina din cauza credinței lor?’, a întrebat președintele SUA.

Donald Trump a propus luni suspendarea fluxului imigrației din țările implicate în trecut în atentate împotriva Statelor Unite sau a aliaților lor.

 

www.agerpres.ro

LEAVE A REPLY