Sursa foto: MEDIAFAX

Preşedintele SUA, Barack Obama, va cere Germaniei să se implice mai mult în misiunile de apărare a statelor din partea de est a Alianţei Nord-Atlantice, afirmă surse citate de revista Der Spiegel, precizând că efective suplimentare NATO ar urma să fie trimise în România, Polonia şi ţările baltice.

Potrivit unor surse guvernamentale germane, Barack Obama îi va cere cancelarului german, Angela Merkel, să aprobe trimiterea de efective militare germane în partea de est a Alianţei Nord-Atlantice, pentru descurajarea Rusiei.

Barack Obama se va întâlni luni, în oraşul german Hanovra, cu Angela Merkel, cu preşedintele Franţei, Francois Hollande, cu premierul Italiei, Matteo Renzi, şi cu şeful Guvernului de la Londra, David Cameron.

Conform surselor citate, Statele Unite se aşteaptă ca Germania şi Marea Britanie să trimită efective militare în România, Polonia, Lituania, Letonia şi Estonia.

O decizie formală privind suplimentarea efectivelor militare pe flancul estic al Alianţei Nord-Atlantice ar urma să fie luată la summitul NATO programat la Varşovia.

Pentagonul a anunţat la sfârşitul lunii martie că Statele Unite vor trimite militari suplimentari în Europa de Est, inclusiv în România, începând din anul 2017, în contextul măsurilor de garantare a securităţii pe fondul acţiunilor Rusiei. “În cadrul angajamentului Statelor Unite de intensificare a securităţii şi de creştere a capacităţii de disuasiune, Comandamentul armatei americane în Europa va iniţia în februarie 2017 rotaţii constante de trupe”, a comunicat pe 30 martie Departamentul american al Apărării.

Decizia suplimentării capabilităţilor militare americane în Europa de Est are rolul de a oferi garanţii de securitate aliaţilor NATO în contextul activităţilor militare ale Rusiei. Alianţa Nord-Atlantică trebuie să transforme patrulele aeriene din zona Mării Baltice într-o forţă care să poată apăra ţările baltice în caz de război, recomanda recent generalul american Philip Breedlove, comandantul în exerciţiu al forţelor NATO din Europa, în ceea ce era un avertisment adresat Rusiei.

Sursa : MEDIAFAX

LEAVE A REPLY