Lia Olguţa Vasilescu a vorbit la Antena 3 despre victoria obţinută împotriva DNA, în dosarul fabricat de procurori în 2012, în care era acuzată că a luat mită de la mai mulţi afacerişti care donaseră sume de bani pentru renovarea centrului istoric al Craiovei. Dosarul a fost clasat, din lipsă de probe.

„Au fost patru infracţiuni de luare de mită, de fapt niciuna nu era luare de mită pentru că nu am luat nimic pentru mine, sau pentru instituţia pe care o conduceam. Totul s-a luat pentru ca oraşul să arate mult mai frumos. S-au făcut nişte sponsorizări din partea unor oameni de afaceri, niciunul nu m-a denunţat. Ei au spus că s-au dat aceste sponsorizări, au aflat dintr-o conferinţă de presă că se renovează centrul Craiovei şi au vrut să fie şi ei părtaşi la aceste lucruri”, a povestit Lia Olguţa Vasilescu, în emisiunea Punctul de Întâlnire de la Antena 3.

Primarul Craiovei a explicat că gestul de atunci al afaceriştilor este similar cu cel făcut în pandemie, acum, de sute de oameni de afaceri din întreaga ţară, care au donat diferite materiale pentru spitale.

Întrebată dacă a uitat şi iertat cele întâmplate în urmă cu opt ani, când procurorii DNA i-au fabricat un dosar în apropierea alegerilor, dosar care acum a fost clasat, Olguţa Vasilescu a răspuns: „Aici este vorba de un sistem care poate să facă în continuare victime, dacă i se permite. În urmă cu un an eu am depus o plângere la Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie, din păcate nu am avut niciun fel de detaliu că ar fi început vreo anchetă. Plângerea era la adresa atitudinii abuzive a procurorului, care a luat oameni de pe stradă, fără mandat, şi i-a anchetat ore întregi în hoteluri, cu metode staliniste, provocându-le prejudicii psihice şi fizice.

Eu sunt o femeie puternică, am trecut cu fruntea sus prin ce am trecut, tocmai pentru că ştiam că sunt nevinovată şi nu am făcut nimic de care să-mi fie ruşine. Probabil că, dacă aş lua-o de la capăt, aş face acelaşi lucru. Am făcut totul pentru oraşul în care sunt iar primar. A fost vorba de metode care nu mai pot continua aşa cum au fost ele”.

Înaintea alegerilor din 2012, Lia Olguţa Vasilescu a fost reţinută în arest 24 de ore pentru luare de mită în acest dosar. Odată ajuns la instanţă, judecătorii au dispus retrimiterea lui la procurori, pentru că ancheta avea mari lacune. Acum, la opt ani de la acele momente, procurorii au dispus clasarea dosarului.

„Şase judecători mi-au dat dreptate, prin şase instanţe a trecut acest dosar. Am fost eliberată atunci fără vreo măsură preventivă. Am fost afectată ani de zile, pentru că trei ani am fost urmărită non-stop, cu aparatură peste tot, în birou, în casă, colegii mei au fost hărţuiţi. Nu a fost deloc o situaţia uşoară. Timp de patru ani nu am putut să-mi folosesc contul din bancă. Mă bucur că în sfârşit se face dreptate. După mulţi ani, din păcate. Peste tot a trebuit să răspund despre faptul că sunt urmărită penal”, a comentat Olguţa Vasilescu calvarul prin care a trecut.