”Biserica a condamnat plăcerea inumană, brută, vulgară, dar în schimb a acceptat întotdeauna plăcerea umană, sobră, morală”, a declarat Suveranul Pontif, răspunzând întrebărilor ce îi erau adresate de Carlo Petrini, scriitor și expert italian în gastronomie. 

”Plăcerea vine direct de la Dumnezeu, ea nu este nici catolică, nici creștină, sau altceva, este pur și simplu divină”, a subliniat Papa Francisc. 

”Plăcerea este pur și simplu divină”

”Plăcerea de a mânca, ne folosește pentru a ne păstra sănătatea mâncând, la fel cum plăcerea sexuală este făcută pentru a face iubirea să fie mai frumoasă și pentru a garanta perpetuarea speciei”, a mai precizat Suveranul Pontif.

Papa se opune categoric unei moralități bigote, ce refuză noțiunea de plăcere, care a existat în istoria bisericii catolice și care constituie în opinia sa o interpretare greșită a mesajului creștin. Acea viziune a făcut uriașe pagube care se resimt puternic încă și în ziua de azi în anumite cazuri, spune Papa. 

”Din contră, plăcerea de a mânca, la fel ca plăcerea sexuală, vin de la Dumnezeu”, a insistat liderul spiritual al celor 1,3 miliarde de catolici din lumea întreagă.