Echipa masculină de sabie a României s-a clasat pe locul 6, duminică, la concursul de Cupă Mondială de la Varșovia.

Tiberiu Dolniceanu, Alin Badea, Iulian Teodosiu și Ciprian Gălățanu au învins China în optimile de finală, cu 45-43, dar au pierdut în sferturi în fața Italiei, cu 39-45. În primul meci pentru locurile 5-8, România a dispus de Franța cu 45-38, cedând clar în partida pentru pozițiile 5-6, 31-45 cu Coreea de Sud.

Echipa Statelor Unite a câștigat competiția, după 45-43 în finala cu Rusia.

În clasamentul general al Cupei Mondiale, primul loc este ocupat de echipa SUA, cu 334 puncte, urmată de Italia, 332 p, Rusia, 314 p, Germania, 300 p, Ungaria, 292 p, Coreea de Sud, 248 p, iar România ocupă locul 7, cu, 240 puncte.

În concursul individual de la Varșovia, Tiberiu Dolniceanu a ocupat locul 9.

 

Sursa: www.agerpres.ro

LEAVE A REPLY