Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Franceză că SNCF, compania naţională de căi ferate, şi RATP, Regia autonomă a transporturilor pariziene, au anunţat prelungirea grevei, care a debutat pe 5 decembrie, până vineri.

Potrivit unui comunicat al MAE, sunt aşteptate în continuare perturbări semnificative în circulaţia feroviară, urbană şi interurbană, în reţeaua rutieră, precum şi în orarul zborurilor operate de companiile aeriene. MAE arată că Direcţia Generală a Aviaţiei Civile (DGAC) reaminteşte pasagerilor să se informeze la companiile aeriene despre situaţia zborurilor.

Informaţii actualizate despre situaţia din transporturile pariziene şi zona Ile-de-France se pot afla accesând site-ul RATP https://www.ratp.fr/travaux-manifestations/manifestations. Conform datelor disponibile pe site-ul Oui.SNCF https://www.oui.sncf/, cetăţenii sunt încurajaţi să opteze pentru alternative sigure de călătorie. Programul trenurilor poate fi consultat pe site-ul SNCF: https://www.sncf.com/fr/itineraire-reservation/itinerairehttps://www.oui.sncf/ şi https://www.oui.sncf/aide/informations-situation-perturbee-etat-du-trafic-echange-et-remboursement. Pe durata grevei, informaţiile despre orarul trenurilor, de la o zi la alta, sunt disponibile în fiecare zi la ora 17,00, pe site-ul SNCF.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris: +33147052966 şi +33147052755, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie următoarele telefoane de permanenţă: misiunea diplomatică a României în Republica Franceză: +33680713729, Consulatul General al României la Marsilia: +33610027164, Consulatul General al României la Lyon: +33643627736 şi Consulatul General al României la Strasbourg: +33627050022, la care pot apela în funcţie de zona în care se află.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://paris.mae.rohttp://lyon.mae.rohttp://strasbourg.mae.rohttp://marsilia.mae.rowww.mae.ro şi reaminteşte că românii care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.